fapte si fictiuni

Mie imi place. TREBUIE sa va placa si voua!!!

2012-02-09T11:48:00.004+02:00

Tomai asta e problema. De fapt, nu "trebuie" nimic. Urlam la Universitate pentru democratie dar nu acceptam faptul ca suntem diferiti, ca avem gusturi diferite, pasiuni diferite, vieti diferite.

Am ajuns la asta printr-un "studiu" facut pe youtube. Proportia, in medie de like/dislike pentru orice videoclip este 10/1 si cu toate asta proportia de comentarii este inversul fractiilor. Cele 10% dislike-uri atrag 90% dintre comentarii.

Ce indica asta, ca oamenii au o problema. Ca in loc sa se concentreze pe ceea ce le place se concentreaza pe ceea ce nu le place. In loc sa accepte ca 10% apreciaza altceva decat ei (ceea ce e si normal), sunt revoltati si nemultumiti, ba chiar jignesc.

M-as fi asteptat sa fie un comportament preponderent romanesc dar nu, este universal. Asta ma face sa imi pun niste semne de intrebare despre lumea in care traim.

14,593 likes, 148 dislikes

148 de oameni sunt prosti/nebuni/inculti? Nu! Pur si simplu nu le place. Nu tre sa placa tuturor ceea place majoritatii. Absolut normal.
As pune altfel problema. Intre cei 14,593 exista unii care se dau cu curul de pamant ca ce le place lor e "bine. Astia sunt aia care daca intr-o zi ar deschide youtube-ul si la toate formatiile pe care le urmaresc s-ar inversa proportia (148 likes, 14,593 dislikes) si-ar schimba brusc preferintele muzicale in favoarea unor trupe cu o proportie likes/dislikes supraunitara.

Cresteti in plm sus!

Protestele nu vor fi televizate

2012-01-29T13:32:00.004+02:00

Nu am scris nimic despre iesitul in strada.Am trecut acum cateva zile pe la Universitate si am vazut cateva zeci de oameni care inghetau in frigul de Ianuarie 2012.

Eu sunt un om care isi pune multe intrebari.
La inceput m-am intrebat "de ce protesteaza lumea?"
Pentru ca viata e grea si lumea o duce greu. Ei si? De cand ne stim o ducem greu. In 2000 mancam doar cartofi prajiti luati pe datorie de mama de la magazinul din sat, asta daca avea in ce sa ii prajeasca. Atunci nu a iesit nimeni in strada sa protesteze. Nu s-a batut nimeni cu jandarmii.
Totusi de ce protesteaza lumea?
Pentru o lege a sanatatii care nu este buna?! au mai fost legi care au distrus diferite sisteme ale statului in care traim. Am avut legea invatamantului, am avut legea privatizarii fortate, si altele...dar totusi nu a iesit nimeni in piata univesitatii sa spuna ca nu e bine.

Poate ca daca spun ca suntem ipocriti acum, o parte din cei care vor citi acest post vor spune ca nu am dreptate.

O alta intrebare este "Basescu este de vina?"
Este doar un presedinte. Daca majoritatea oamenilor din aceasta tara ar avea niste valori prin care ar impune un standard moral si social, daca sa spunem 40% din romani ar aprecia alte lucruri decat tupeul si proasta crestere, daca fiecare ar incerca sa fie bun dar sa fie bun pentru el si pentru cei importanti pentru el...poate ca atunci nici nu ar mai conta cine conduce aceasta tara. Oricum sa pui neputinta unui neam in spatele unui om mi se pare cam mult si spun asta si din perspectiva in care nu Basescu este liderul care sa scoata din rahat o tara. El este romanul tipic. Te uiti in oglinda dimineata...daca nu il vezi pe Basescu inseamna ca nu esti un roman tipic. Daca insa il vezi pe Basescu si totusi protestezi ar trebui sa iti dai seama ca prostestezi impotriva ta, si daca ai constientizat asta este bine.

Si mai am o ultima intrebare " De ce protesteaza lumea?"
Socilogic cred ca exista o explicatie care sa fie mai mult decat logica. Socilogic masele sunt mase.

pierdut spirit..

2012-01-27T10:52:00.002+02:00

Azi mi-am omorat din nou fiinta.
Cred ca renasc de fiecare data intr-un retardat emotional.
E ca un joc mereu de la inceput...si de fiecare data ajung in punctul in care devin vulnerabil si deprimat.
Apoi sfarsitul.
Am trait o mie de finaluri. Nici unul nu m-a facut mai bun. M-a facut insa altfel.
As vrea sa pot sa uit de mine cel de ieri. Sa imi sparg capul si sa adun fiecare amintire.
Ucigas de vise in serie...sau ucigas de vise in serie?!

About birds

2012-01-25T01:12:00.003+02:00

I found this quote or dialogue around the internet a few days ago:

"I asked an old man: -Which is more important, to love or to be loved? The old man replied: - Which is more important to a bird? The left wing or the right wing?"

I found out the man was right, in fact. However this did not completely satisfy me so I looked for the old man today until I found him and posed some more questions...

Pink: -Clearly, both wings are as important, that's for sure but what if an accident occurs and the bird is hurt or even loses one of it's wings? What then?

Old Man: -It's quite simple, you see... The bird has two options. It can either learn how to fly with a broken wing until it reaches a place where someone can cure it or it can just stand there and die. I do believe in reincarnation but hey, if the bird should be dead, it would have died in the first place.

P: -So you are saying that, in fact, this was "supposed" to happen?

OM: -I can't know that. I'm just saying that if it "supposed" to be dead, it would be dead already. If the bird wants the wing back, it might as well fight for it. Who knows what the future holds? Birds are not like humans. Today they can be here, tomorrow they might choose to fly to Africa or South America.

P: -What if it never finds someone to cure the broken wing?

OM: -I guess it should make every effort. At the end, when it dies, it should die in peace and accept its fait.

P: -How do you know so much about birds?

OM: -I've lived with them, I've watched them fly, I've watched them die, I've felt them, I've cured birds and I've killed them. I bet you've done the same thing.

P: -Actually, I don't know very much about birds...

OM: -Hahahaahaa, one day you'll realize you do... fly away now, I have to get back to my birds.

Protest, de Domnul Roz

2012-01-21T01:58:00.007+02:00

protestez alaturi de milioane ca mine

care au avut ocazia sa faca ceva bine

dar ingraditi de propriile frici si de idei preconcepute

s-au multumit sa taca sperand sa vina mahomed la munte

acum cand s-au trezit la realitate

visele se spulbera, sperantele raman desarte

e mult prea greu sa sufli firul de nisip

care s-a transformat in stanca intre timp

si strang din dinti a disperare

ca am sperat, atunci cand ajung mare

sa-mi fie mai usor sa schimb ceva

si asta s-a intrors deodata impotriva mea

si sunt nervos, lovesc la intamplare

si-mi vars furia in zadar pe fiecare

si mi-o indrept aleator catre oricine

cand eu de fapt sunt furios pe mine

A trecut si sfarsitul acesta

2012-01-13T23:45:00.003+02:00

Imi ridic bratul stang si ma lovesc peste fata.
Lovitura imi aminteste ca traiesc si ca totul e real.
Zambesc.
am inteles de la intelept ca totul are un scop.
Eu cred ca de fapt suntem cu totii la voia intamplarii.
In marele joc viata unui om inseamna o secunda din eternitate.
Am scantei chimice deasupra creierului meu suprasolicitat.
Imi ridic bratul stang si ii lovesc fundul. Isi intoarce privirea spre mine si zambeste. Lovitura ii aminteste ca traieste si ca totul e real.
Este frig ...si prin geamul deschis se vede blocul vecin.
Am gandul inchis intr-o sticla de votca.
Alegoria facebook - viata. Imaginatia unui om bolnav transpusa in fictiunea din spatele unui cloud.

Mergeam pe strada cand m-am gandit sa ma lovesc peste fata. Asa a inceput totul.
Maine cand totul va redeveni normal voi rescrie poate tot acest capitol.

Capitolul 1
Sfarsit

Ingropati-ma pe dupa plinta

2012-01-12T23:46:00.001+02:00

Dragii mei, intamplarea a facut sa ajung azi, dupa mai bine de un an, in sala Izvor a Teatrului Bulandra. Nu vreau sa va zic decat ca de foarte mult timp nu am simtit o nevoie atat de mare de a impartasi, de a recomanda o piesa de teatru, sau orice altceva, cum simt acum. Va mai zic atat: Marian Ralea si Mariana Mihut in rolurile principale, regia Yuriy Kordonsky.
Cumparati-va primele bilete pe care le gasiti la "Ingropati-ma pe dupa plinta"
Exceptional!

despre secunda de acum doua secunde

2012-01-09T17:03:00.003+02:00

strecurat printre degete, timpul imi fura batai de inima. Le am numarate.
La sfarsitul zilei trebuie sa dau inapoi tot ce am imprumutat cu o noapte in urma.
Adorm greu si visez urat.
Azi mi-au iesit cu 3 batai de inima mai putin.

Invataturile mele catre mine

2012-01-08T20:37:00.005+02:00

regula numarul 1.
Niciodata sa nu lasi pe altcinvea sa decida pentru tine
regula numarul 2.
Nimic nu trebuie pe lumea asta. Comportamentul tau TREBUIE sa reflecte asta.
regula numarul 3.
Primesti un pumn in fata? Asteapta-te sa vina unul si in stomac!
regula numarul 4.
Daca e prea frumos inseamna ca nu e adevarat. Daca e adevarat inseamna ca ceva nu este in regula.
regula numarul 5.
Nimic nu e pe gratis. Nici macar o parere de rau.
regula numarul 6.
Vis
regula numarul 7.
Invata sa fii un om nebun. Daca esti nebun invata sa fii un om normal. Daca esti normal invata sa fii un om rau. Daca esti rau invata sa fii un om.
.......
regula numarul 1.
Niciodata sa nu lasi pe altcinvea sa decida pentru tine

zambesc...

2012-01-04T12:56:00.003+02:00

Incerc sa ma las de tot ce este nociv pentru suflet.
Fumez insa vise inselatoare cu o pofta atat de mare incat simt cum imi explodeaza creierul. Pe pachetele de vise sunt desene cu oameni care sufera. Pe pachetul meu de vise e un om care rade, dar caruia ii lipseste jumatate de creier.
Cu toate astea toata lumea viseaza.
Am creierul rupt in bucati. Amestec visele cu alcoolul. Sunt mai usor de digerat asa.
Amestec alcoolul cu nesomn.
Imi amestec sufletul cu tot felul de ganduri. Imi scuip apoi neputinta. Scuip cioburi din vise, amestecate cu ceva verde, de la fiere probabil.
Incerc sa ma las de tot ce este nociv pentru mine si ma dau jos din pat dimineata. Merg prin frig si ascult cum nu sunt suficient de bun pentru nimeni, sau cum sunt prea bun pentru toti.
Asta a fost ultimul vis. Merg mai departe...

Ascult cult ascut..

2012-01-02T19:59:00.002+02:00

Imi ascut penisul in ganduri opace despre femei.
Imi ascut gandul in ganduri opace despre existenta.
Imi ascut simturile in parfumul lasat de dumnezeu atunci cand a creeat soarele.
Imi ascult rasul in ganduri opace despre nemurire.
Imi ascult gandul in ratacirile scurte dintre lumea mea si lumea ta.
Cultul unui zeu neputincios. Ascult cult ascut..

Diamante nebune

2012-01-02T03:16:00.006+02:00

Inca un an. Sunt, de cand m-am nascut, intr-un cosciug proaspat bagat in groapa. Cu fiecare an care trece, peste mine se mai intoarce o lopata de pamant ud cu greutatea lui cu tot.. De obicei stau pe spate si tresar usor la fiecare bulgare de pamant ce se loveste ceva mai tare de carcasa din mahon a casei mele.

Azi, 1 ianuarie.. un sentiment de claustrofobie imi scade pulsul aproape de 0.. cu lacrimi in colturile ochilor sparg capacul si dau pamantul deoparte. E soare si surprinzator de cald.. Ma plimb.

Pe o banca, undeva in politehnica, ii povestesc lui Mr. Orange ce m-a invatat anul ce-a trecut in timp ce numaram picaturile de ploaie ce cadeau peste mine.. stiu, acum, ca suntem frecvent pedepsiti de trecutul altora; stiu ca si cel mai bun dintre oameni poate fi crud, nemilos in mod deliberat; stiu ca sufletul e mai fragil ca un fulg de zapada dar puternic ca un fir de panza de paianjan; mai stiu ca piatra bate foarfeca, foarfeca bate plasa dar plasa bate piatra. Vreau sa arunc piatra din suflet, sa o pun intr-o plasa si s-o tai cu o foarfeca de mine..

Zic- as putea sa plang. Azi stiu ca totul o sa fie bine. Piatra e de fapt un diamant atat de fin taiat incat inteapa pana la os tot ce se apropie de el. Lumineaza ca un stroboscop schizofrenic intr-o camera cu milioane de oglinzi. Straluceste dimineata.

Artificii si tarait de telefoane.

La cati 'or mai fi, buni sa fie!
Shine on you Crazy Diamond- Pink Floyd

You are so beautiful to me

2012-01-02T01:32:00.003+02:00

Asa a inceput totul. Cu un cantec. Dumnezeu statea si asculta cantecul ce inca nu fusese cantat de nimeni pana atunci. "Sa se faca lumina!"
Apoi au trecut milioane de ani si am ajuns in 2012.

Acum eu ascult aceeasi melodie. Merg pe strazi inconjurat de frig si ascult melodia asta. Ma intreb daca oamenii au curaj sa fie fericiti, si raspunsul este mai complex decat credeam eu initial.
Ma intreb daca atunci cand voi ajunge acasa si voi inchide ochii voi visa ca sunt fericit. Ma intreb multe lucruri. Si imi raspund laconic la fiecare intrebare. Da, nu..uneori raspunsul nici macar nu este un cuvant, este doar o sinapsa. Sinapsa este si dorinta sa ii musc buzele ei intr-un impuls animalic. Sinapsa este si amintirea unui zambet. Intreaga mea fiinta este o sinapsa excitata de un stimul extern.
Imi simt creierul scufundat in aburi de placere. Imi simt oasele craniului cum se subtiaza si simt cum din materia mea cenusie se naste o durere de cap. La inceput o durere usoara, ca o migrena, apoi o durere mai mare ca o lovitura, apoi o durere de nesuportat, o durere care coboara pe sira spinarii si ajunge incet pana in talpile picioarelor. Incet durerea imi iese prin piele. Sunt ca o flacara de durere. Simt durerea fiecarui om. Simt durerea pe care un om o simte cand se naste...simt durerea cand un om este lovit, simt durerea cauzata de un vis pierdut, simt durerea ta, simt durerea mea.. ma simt pe mine ingenuncheat de durere si neputinta.

Peste milioane de ani melodia ascultata la inceputuri rasuna in tot universul. A mai ramas doar sunetul. Fiecare planeta distrusa in timp a lasat in urma o vibratie corespunzatoare unei note din aceasta melodie. Durerea fiecaruia dintre noi este doar un punct pe un portativ urias. Au mai ramas cateva stele aprinse. In rest intuneric. Dumnezeu fredoneaza finalul si dupa ce isi aprinde trabucul bea cognac dintr-un pahar cu picior cumparat de la Ikea.

defiitia unui ego..al meu

2011-12-29T22:19:00.004+02:00

in evolutia mea ca om am intalnit multi oameni.
pe multi dintre ei i-am dezamagit.
cred ca multi dintre ei se asteaptau sa fac minuni.
dar oare pot sa transform apa in vin sau pot oare sa merg pe apa?

Prima dezamagire - miniciuna de cand eram copil. Am citit-o in privirea mamei cand i-am spus prima minciuna. Stia ca mint, stia ca nu am fost la scoala in ziua aia, si cu toate astea nu a zis nimic. I-am citit in privire insa tristetea la gandul ca am devenit om, la gandul ca pot sa mint.

in evolutia mea ca animal-om am intalnit multi oameni.
pe multi dintre ei i-am uimit cu aroganta mea.

A doua dezamagire - ma incred mai mult in mine decat intr-o forta externa numita Dumnezeu. Am simtit-o prima oara la cinsprezece ani. Eram in biserica. am ajuns insa la un compromis. Dumnezeu este in mine. Daca am suficient de multa credinta in mine...cred si in Dumnezeu. Logica unui arogant functioneaza de minune in asemena cazuri.

in evolutia mea ca om care iubeste am intalnit multi oameni.
pe multi dintre ei i-am iubit.

A treia dezamagire - sunt incapabil sa exprim ceea ce simt fara sa ranesc oameni. Ma simt ca un animal urias intr-o casa de papusi. In orice directie m-as misca stric lucrurile. Daca ating privirea unei femei, mai devreme sau mai tarziu se va speria de mine si va fugi cat o tin picioarele spre ceva mai sigur, mai uman, mai pe intelesul unei ratiuni pure.
Singuratatea este o optiune pentru mine.

in evolutia mea ca om care moare am intalnit putini oameni capabili sa ma inteleaga.

Cine citeste acest ravas nu e un om; e o sarbatoare pe doua picioare

2011-12-21T02:47:00.000+02:00

Azi imi place I. Imi place M. si imi place L.
Imi plac oamenii. Aproape ca mi-e dor de anul ce-a trecut.. Oftez. Oftez de oboseala, oftez cu usurare, oftez de dorul de ce-a fost si dorul de ce va fi. Mi-e dor de viitor.
Mi se zice ca sunt ciudata. Poate e adevarat dar hai sa va zic ceva si mai adevarat; si mai ciudat- mi-am format amintiri in viitor. Da, am amintiri in viitor si mi-e dor de intamplarile ce au sa urmeze. Mi-e dor de maine, de azi si de alaltaieri. Mi-e dor de alaltaieri..
Imi place I, imi place M si imi place L.. Mi-e dor de alaltaieri si mai ales, iubesc A. iubesc 18, 12, 11. Mi-e dor de A de alaltaieri, de A de anul trecut si de A de anul viitor. Mi-e dor de A si azi cand este langa mine.
Am un handicap. Stiu ca singura lume care nu ma va dezamagi e lumea pe care mi-o imaginez. Nu mi-e frica de lumea asta.. pur si simplu imi place I, imi place M, imi place L si iubesc A.
Am un handicap. Iubesc. Ma lupt cu prezentul pentru a-mi fi dor de trecut si pentru a nu-mi mai lipsi viitorul.
Azi lupt, iubesc, mi-e dor si-mi place..

Dormibulus

2011-12-21T01:50:00.002+02:00

13 16 Drumul Taberei intrarea din spatele blocului
13 16 Drumul Taberei intrarea din spatele blocului
Ploua. Luminile albastre imi provoaca greata.
Imi revendic dreptul de a fii mitocan.. dreptul meu ca barbat de a fi marlan.
Un taximetrist nocturn incearca sa ma convinga sa cumpar cateva ore la un bordel pe care il stie el.
Trivialitatea aceasta intr-un Bucuresti rece, ploaie de toamna, lumini albastre de Craciun..totul ma face sa ma gandesc la praful de tristete albastra pe care l-am inhalat anul acesta.
Acum stiu insa ce vreau de la viata. Evoluez spre o forma de viata superioara mie. Stiu sigur ca nu vreau sa fiu marlan.
Imi verific mesajele pe telefon. Toata lumea doarme la ora aceasta.
Imi verific din automatism si pagina de facebook...nimic.
13 16 Dorobanti 53
13 16 Dorobanti..
Si atunci i-am zis "sa mori tu, cu dintii tai, cu dintii tai din gura ...ca nu asta e adresa?!"
Cobor din taxi si imi revendic dreptul meu de barbat de a fii marlan.
Sufletul meu servit pe o tava de inox langa un pahar de vin asteapta infrigurat verdictul ei.
Pe dracu'..nu astept nimic. sufletul meu de marlan...doarme in orasul asta albastru si ud.
"E bine aici..multumesc! Cu bordelul..poate alta data. Femeile cuminti la ora asta dorm.."
13 16 se aude in spatele meu dupa ce inchid usa de la taxi.
Somn usor!

Imi tratez dependenta

2011-12-16T14:37:00.003+02:00

Este sfarsit de saptamana.
Este sfarsit de saptamana si totul se intampla atat de incet.
Imi ascult durerea din creierul meu obosit. Sunt specatator al gandurilor mele.
Miros amintirea ei lasata in jurul gatului meu.
Citesc printre celulele de oxigen din aer. Textura care se dilata si face loc undelor de lumina sa ajunga la mine.
Este sfarsit de saptamana si sfarsit de dimineata.
Se intampla, se intampla totul atat de repede, mult prea repede, nici nu am timp sa scriu ce imi trece prin cap acum,ganduri care se multiplica, maini transpirate, un atac de panica. Sentiment de nesiguranta, se intampla, e ca un drog, ma simt ca un dependent de fictiune. Dependent de atacuri de panica. Dependent de viata..Liniste

Balada pentru Mos Craciun

2011-12-14T02:09:00.002+02:00

Draga Mos Craciun,

Fara a-mi dori sa par nerecunoscatoare pentru anul ce-a trecut si minunile ce-au luat atat de frumos nastere printre noi, imi voi permite sa iti cer mai multe anul asta..
Imi doresc ca mai multi oameni sa fie oameni si nu animale, oamenii sa fie oameni si nu roboti, oamenii sa fie oameni si nu stafii, oameni si nu mancurti... Te rog, Mosule, anul asta da-ne suflete, da-ne zambete, da-ne lacrimi si compasiune, simturi si culori si, mai ales, Mosule, fa-ne cadou Aminitirile... Amintirile sunt cele care ne inradacineaza de propria existenta.. daca ele nu-si gasesc ecoul in interiorul nostru, suntem doar frunze uscate, ofilite, purtate de vant pe suprafata pamantului. Fara amintiri, oamenii nu sunt oameni; nu putem vorbi despre umanitate, Mosule..
Ca sa nu iti impanzesc foaia cu prea multe cuvinte- sunt convinsa ca ai milioane de scrisori de citit- o sa iti zic atat: anul asta, draga Mosule, vreau un bulgare de umanitate, impachetat frumos si asezat sub brad...aaa, cred ca asta inseamna ca vreau si un bradut. Promit ca am fost cuminte, merit si nu iti va parea rau.. Promit ca acest cadou va aduce, la anul, si altor copii cuminti ca mine bulgari de umanitate. Astfel, in timp, fiecare copil cuminte va avea un bulgare al sau de umanitate. Chiar ne-am putea juca, aruncand unii spre altii cu bulgarii nostri bunatate si stim, draga Mosule, ca oricum, la un moment dat, va veni un bulgare si catre noi..
In incheiere as vrea sa iti multumesc pentru fiecare minune, mai mica sau mai mare, si pentru ca nu uiti, in fiecare an, de copiii cuminti. Sper ca vrei gasi undeva in fundul sacului si bulgarasul meu si ca vei ajunge pe la noi in iarna asta.

PS: Eu, un copil cuminte, cred inca in tine..

Eu sunt lumina...ziua I

2011-12-11T20:52:00.004+02:00

Stau in intuneric si ascult ceva.
Cumva lumea este linistita azi. Fara drama, fara neliniste, fara ganduri.
Imi stapanesc, ma stapanesc, imi masor cuvintele ...sunt atat de multe ganduri care imi trec prin cap.
Sunt insa linistit. fiecare gand la randul lui.
Se intampla undeva in centrul pamantului.
Un om normal isi aduna oasele si vine spre suprafata. Este constient ca daca ajunge in lumina, viata lui se va schimba. Simte cum pielea lui poate sa absoarba soarele. Se teme pentru o secunda ca va inghiti tot universul. Se teme pentru o secunda ca porii lui vor absorbi alti pori. Se teme ca fericirea ii va atinge fata si ca il va musca de gat.
Merge totusi in continuare, sapa spre cer. Isi indreapta spatele si priveste spre lumina. Inca nu vede nimic. Straturile de roca ii acopera fruntea. Este aproape de suprafata, simte asta. O simte ca pe o promisiune de sus. Simte cum pe bratele goale si roase de la frecarea cu nisipurile din subteran ii cresc ganduri, simte cum fulgi de zapada ii alina durerea pentru o secunda, pentru un minut, pentru o viata. Inchide ochii si spera ca la iesire nu va orbi, ca ochii lui neobisnuiti cu lumina il vor lasa sa vada macar pentru o secunda totul. Si totul va fi o renuntare, si totul va fi un zambet, si totul va fi ...sau nu va fi.

Se intampla sa traiesc in viata asta mai multe vieti. In clipa asta sunt corpuscul de lumina si fiinta care tremura. Sunt creatorul universului si in acelasi timp sunt si apocalipsa. Voi respira parfumul tau si voi adormi cu picaturi de vin injectate in buze. Visez un om cu oasele toate adunate. Incearca sa atinga razele de lumina si mana i se topeste, se transforma in fiinta care tremura.

de vorba cu .. mine

2011-12-06T23:13:00.006+02:00

Sunt un introvertit care pune accent pe ce simte mai mult decat pe realitate.
Eu simt cum aerul rece imi provoaca dureri de vedere. Si totusi vad amplificat de miopie oameni cu spatele incovoiat. Se asculta unii pe altii ca niste confidenti in metroul lipsit de dragoste.
Imi sprijin mana sanga de bara de inox cu gandul la microbofobia mea. Numar statiile pana la ultima. Fiecare statie este ultima. Numar pana la unu..
Astept ca un falus in erectie sunetul din difuzoare care sa imi spuna sa fiu atent ca se inchid usile.
Inchid ochii si ma trezesc singur. Teama de singuratate. Am fost singur toata viata. O logica simpla ar spune ca mi-a fost teama toata viata. Nu imi este insa teama nici acum si nici nu mi-a fost teama de singuratate in toata viata mea.
Rolul meu pe acest blog este sa scriu. Rolul meu in acest univers este sa fiu. Rolul meu in viata mea este sa traiesc. Rolul meu pe scurt este sa traiesc, sa fiu indragostit, sa zambesc, sa fiu trist, sa fiu vesel, sa fac sex, sa pierd vremea, sa muncesc..sa fiu ceea ce sunt eu, si sa evoluez spre..eu cel de maine.

Imi adun gandurile de pe jos, imprastiate ca dupa un exces de nebunie. Imi adun petalele. Stau in intuneric. Imi sorb picaturile de vin ramase pe buze, si ma gandesc la atingerea vulgara a unui corp de femeie. Femeia aceea visata de orice barbat, cu dorinta arzatoare de sex lipsit de dragoste, de imbratisari lipsite de mister, de priviri lipsite de profunzime. Cel putin o data in viata orice barbat a visat la femeia care sa nu il iubeasca, dar care sa il faca sa se simta barbat, la femeia care sa nu fie interesata de el ca si copil matur, dar sa fie interesata de sexualitatea lui lipsita de prejudecati.
Imi bag capul intr-un bol plin cu alcool si imi numar nasturii ramasi nedescheiati la camasa. Numar pana la unu...

cu cizmele murdare prin ganduri obisnuite

2011-11-29T20:17:00.003+02:00

Sunt ganduri...
Te iert
Sunt prizonier al tristetii
Nu te iert
sunt fericit
pe dracu'...sunt

sunt si nu sunt in acelasi timp. Zambesc si plang.
Visez si sunt treaz. ma transform noaptea in cel mai urat vis al meu si tip.
Ma trezesc apoi din nesomn.
E timpul sa imi bag mintile in cap.
E timpul sa ma ascund. altfel intreg pamantul va fii damnat.

Imi numar coastele si imi lipseste cea din care ai fost facuta tu.
Imi numar clipele si mai am doar cateva.m
Niciodata nu m-am priceput la numarat.

Ascult soaptele spuse de umarul tau gol. umarul tau care ma urmareste obsesiv prin fiecare celula a corpului meu bolnav.
Astept, si numar, si simt, si nesomn, si dureri de cap generate de pierderi voluntare de memorie...

In mijlocul ploii

2011-11-25T18:27:00.001+02:00

Pic, pic, pic... picatura cu picatura cu picatura cu picatura.. ploua.
Ploua cu ingeri. Ploua cu ingeri ce isi iau zborul inainte de a atinge acest pamant profan..
Din cand in cand, un inger isi calca pe inima si paseste in mijlocul raului pentru a salva un suflet.. pentru a salva suflete.. si noi ce facem? In semn de recunostinta legam aripile ingerului si il tinem cu forta intre noi cand ar trebui doar sa-i dam voie sa ne cuprinda cu aripile sale..sa ne transforme in oameni.
Hai sa le dam motive ingerilor sa coboare intre noi, sa invatam sa-i recunoastem, sa-i pretuim si sa le oferim libertate si poate, in timp, vom reusi, alaturi de ei, sa curatam de rau macar pamantul de sub picioarele noastre..
E bine sa va scriu de la caldura aripilor unui inger ratacit ce ma acopera ca un scut.. azi sunt Om..

cand oamenii merg la culcare

2011-11-24T22:37:00.002+02:00

cantec de leagan.
speriat imi ascund corpul sub patura. imi raman in intuneric doar ochii deschisi. ascult cum linistea pune stapanire pe casa. presiunea sangelui din urechile mele face liniste. aud pana la tine.
acasa, demult, asa auzeam greierii cantand. aici acum aud linistea.
sunt singur cu mine. multumit de etapele prin care am trecut pana acum. imi misc intr-un mod convulsiv piciorul stang pana cand ajung sa constientizez aceasta miscare.
e timpul sa imi iei locul... personalitate multipla..sclav schizofrenic al acestui corp.
pana dimineata voi lasa lumea in mainile tale.
uneori alerg dezbracat in noapte.
corpul meu diform lasa o dara de lumina prin ceata de afara.
am picioarele vinete de la frig.
sticla de vin, goala imi goleste mintea si lasa acolo doar inima mea pulsand sange in tot corpul. am in loc de creier inima...si in loc de ganduri sentimente..
imi ascund si privirea sub cearsaf...noapte buna!

Ganduri nearticulate..de demult

2011-11-22T20:03:00.000+02:00

Nu stiu pentru ce ne nastem, pentru ce traim si, cu atat mai putin, pentru ce murim. Intr-o singura noapte se spulbera totul, se prabuseste precum un oras in urma unui dezastru.. valuri de sange ne inunda, ne lasa sa respiram cat sa traim, cat sa ne purtam pasii pe cai necunoscute, cat sa simtim corpul inundat de o greutate imensa care nu ne lasa sa ne cantam durerea.. ne aliniem intr-un sfarsit.
Cautam puterea de a mai zambi, ne afundam mai tare in durerea noastra pana devine prea grea sa o mai ducem- atunci se intuneca totul, nu mai gasim fericirea in razele de soare.. doar lacrimi si speranta ca intr-o zi vom avea ceea ce bantuim cu atata diligenta... speram sa gasim o cale prin care sa ni se inunde corpul de fericire...sa ne simtim liberi precum gandacii purtati de vant.
Spune-mi, ai omori pentru a salva un suflet? Ai omori pentru a simti ca traiesti?
Am nevoie de o inima. O inima care sa suporte dezastrul ce-mi spulbera corpul, ce nu ma lasa sa respir, ce face sa simt flacari dureroase pe interior..
Oare ce trebuie sa facem pentru a regasi ceea ce ne lipseste? Oare ce trebuie sa strigam pentru a ne face auziti? Pe ce cale trebuie sa mergem pentru a gasi drumul?
Liniste...si atat.

Fericiti cei saraci cu duhul

2011-11-22T02:00:00.000+02:00

Nu stiu ce e fericirea dar in momentul asta simt... sunt fericita. Valuri de sentimente navalesc asupra mea ca o avalansa... Sunt atat de fericita incat uit sa respir.. plamanii intoxicati cu dioxid de carboni sunt singurii care, la fiecare minut, imi amintesc faptul ca sunt om.
Cred ca mi-e putin frica. Mi-e frica de faptul ca, acum ca am cunoscut fericirea, ii voi duce dorul.. voi tanji dupa ea. Nu vreau sa tanjesc dupa fericire. Vreau doar sa invat s-o simt atunci cand ma pandeste inghetata si zgribulita din spatele unui copac. Vreau sa inchid ochii, sa trag adanc aer in piept si pe fata mea sa-si faca loc un zambet de drag, un zambet linistit.. ii pot simti prezenta, mirosul...e aici, langa mine, zgribulita dupa un copac.. e ea, fericirea...sau el, fericirea.. nici nu stiu.
Deschid ochii cu acea senzatie inca in suflet. Clipesc de doua ori in incercarea de a reveni la realitate si pornesc din nou la drum.
Oau.. azi m-am imprietenit cu fericirea..

Supereroul..

2011-11-21T02:59:00.004+02:00

..sunt eu. Vin noaptea beat acasa dupa ce am sarbatorit ca am facut o lume mai buna. Am dezbracat costumul si ma asez pe scaunul din plastic din bucatarie sa mananc o salata de vinete. Nu difera cu absolut nimic. Salata de vinete mananca probabil si babuta de vis-a-vis de mine doar ca nu la ora asta. Ingrasa. Eu inteleg. Oricat de supererou as fi sunt de fapt tot un om comun, ordinar. Diferenta e ca eu vad lucurile altfel decat masa. Si atunci vine replica: "ba, tu esti artist". Nu, sunt supereroul. Artistii, ca si mine, vad lumea altfel. Eu o vad obiectiv, nu subiectiv. Am puterea asta. O mai au si altii insa nimeni nu se simte dator sa faca o lume mai buna.

Salvez lumea de la autopierzanie, de la drama, de la ghinion. E plin de ghinion peste tot. Eu sunt dusmanul ghinionului. Il spintec cu o sabie din plastic ca o ata care taie mamaliga. In cruce. Lumea e in pericol iar eu, nu stiu cat o sa mai rezist sa fac pe supereoul. Obosesc, costumul mi se macina iar bani nu am sa imi fac altul. La un moment dat cred ca am sa renunt. Nu-i de mine. Vreau doar sa fiu un om normal insa, acum ca am apucat pe drumul asta mi-e greu sa renunt. Am sa o fac totusi la un moment dat, cand am sa simt.

Pana una, alta, continui sa imbrac in fiecare zi costumul deja tocit si sa imbunez lumea. Am obosit. N-am nici o motivatie. E ceva ce vine de dinauntru. Nu-i pentru mine tot cacatul asta.

Sa fie bine zic! Eu muncesc in continuare..

Privit peste umarul gol...

2011-11-20T20:31:00.004+02:00

Iti este greu sa vorbesti cu mine pentru ca vocea mea iti aminteste de viitor.
Imi este greu sa raman singur cu gandurile mele pentru ca gandurile imi sunt la tine.
Iti este imposibil sa mai vorbesti cu mine, pentru ca gandul iti este patat.
Un telefon care suna si tu il ignori...telefonul meu.
Imi este greu sa mai privesc, imi este greu sa mai respir, imi este greu sa mai dorm.
Iti este greu sa ma privesti, iti este greu sa ma respiri, iti este greu sa ma visezi.

Sunt un trecator prin centrul orasului. In urma mea las o vibratie in aer. O amprenta ca o unda. Asa suntem toti. Amprenata mea se amesteca acum cu multe alte amprente. Unda mea de vibratie se ciocneste de undele tuturor oamenilor. Amestec de agonie, de vulgaritate, de scepticism, de superficialitate, de meschin.
Unde in acest ansamblu imi este locul?
As prefera sa fiu din nou hedonist.
As prefera sa fiu din nou arogant.
As prefera sa fiu zeul acestui pamant...l-as distruge. Un zeu nihilist.
Am talpile murdare...Sunt gol, si corpul meu tremura. Discut cu mine cel schizofrenic si incerc sa ma conving ca asa este mai bine...
Sincer, tacut, gol, puternic, atoatestiutor - asta sunt eu. Ma ascult pentru ca vreau sa ma inteleg.

Un mister..

2011-11-20T04:01:00.001+02:00

Amintirile navalesc in seara asta peste mine.. cumva, ceva m-a facut sa-mi amintesc azi despre lucruri pe care mintea si sufletul meu le-au blocat de peste 10 ani.. Eram mica si totusi atat de puternica. Ma gandesc ca daca as trece acum, la frageda varsta de aproape 23 de ani, prin ce am trecut cu ani in urma n-as avea forta.. n-as putea sa sterg tot cu buretele si, atat pe loc cat si in timp, m-ar afecta enorm.. As ramane un schelet..
"Ce nu ne omoara ne face mai puternici".. un truism, un cliseu.. cu riscul de a da din pleonasm in pleonasm voi spune: atat de actual si adevarat totusi...
Cine suntem? Oricat ne-am chinui sa raspundem la aceasta intrebare, oricate raspunsuri am da, va exista mereu o parte din noi pe care nu o stie nimeni... o parte din noi pe care nu o cunoastem, o parte pe care o vom descoperi in timp si inca o parte, o parte de necunoscut..
As vrea sa va vorbesc despre ceva despre care, de-a lungul timpului, s-a vorbit enorm. Hai sa vorbim despre mistere. Despre cum, incercand sa le deslusim, nu facem decat sa le distrugem. Nu le vom dezvalui niciodata.. nu vom face decat sa le schilodim. Sa le stirbim ceea ce au mai de pret... sentimentul... identitatea.. Acea senzatie pe care o avem atunci cand ne aflam in fata necunoscutului. I-as spune intuitie dar simt ca o subestimez.. i-as spune premonitie dar parca dau in paranormal..
Nu voi lasa pe nimeni sa-mi fure acel "feeling" care-mi sta alaturi, asemenea celui mai bun prieten, atunci cand trec prin necunoscutele vietii..
Da-mi mana si urmeaza-ma.. oricine as fi. Un mister.

Azi vom vorbi despre hortensii

2011-11-15T23:51:00.000+02:00

nu pot. aZi nu reUsesc sa scrIu.. imi pierd de doua ore privirea in ecranul laptopului si nimic.

Sufletul mi-e plin si pulseaza. E agitat si iubitor si temator dar de neoprit. E vesel. azi nu pot si nu vreau sa vorbesc despre asta... poate ca veselia sufletului e atat de pretioasa incat azi sunt superstitioasa si nu vreau sa vorbesc intr-un ceas rau... da, cred ca asta e. I don't want to jinx it.

va spun atat. ador hortensiile. Flori de gradina toxice. hortensiile sunt ca sufletul meu. parfumate si otravitoare, firave si puternice; mari dar compuse din stelute atat de mici; Hortensiile nu mint. Sunt deschise si colorate ca buzele unei femei ce geme de placere. sunt nepatate. sunt....frumoase.

Eu aleg sa zbor..

2011-11-15T21:28:00.005+02:00

sunt gînduri care ne caută, si cînd ne găsesc rămîn fixate în mintea noastră ca si cum acolo au fost tot timpul.
gîndul ca sunt

sunt apoi sentimente care vin si pe care le alungi pentru ca vrei sa rămîi fixat în ceea ce înseamnă pentru tine normal. lacrimi ale incertitudinii
gîndul ca simţi

cu toate astea sunt gînduri si sentimente care se împletesc intr-un dans plin de sens. sunt gînduri care completeaza sentimentul si sentimente care completeaza gîndul. astfel cînd vezi un abis, în loc sa te înspăimîntaţi de el, eşti curios si îl cercetezi, după care te laşi pradă dorinţei de a sari în el.
gîndul ca îţi este teamă

acum ceva timp m-am gîndit la următorul scenariu:
sa presupunem ca exista undeva în univers un loc foarte înalt, un fel de "muntele munţilor". sa urci pe cel mai înalt vîrf al lui ti-ar lua mai mult decît o sută de vieţi de om.
cumva însă te trezeşti intr-o dimineaţa în vîrful acesta de munte. sa cobori de acolo nu are nici un rost, nu vei avea timp sa te întorci la cei cunoscuţi în timp util, pană vei ajunge jos vei muri de mai multe ori.
care îţi sunt variantele?
- Poţi sa rămîi în vîrful acela de munte singur pentru totdeauna.
- Poţi sa cobori din vîrful de munte si sa speri ca vei găsi popoare nomade în drumul de întoarcere si ca te vei putea integra în societatea lor
- Poţi sa sari..

Cînd te gandesti la sărit, prima imagine care îţi vine în cap este ca o sa te doară al dracu' atunci cînd vei ajunge jos. Daca am gandi insa altfel, saritul este modul în care noi putem zbura. Dar dacă scenariul este cel de mai sus, si te afli atît de sus încît nu vei ajunge niciodată pana jos în timpul vieţii, atunci saritura e clar un zbor. În drumul spre necunoscut fiinţa ta se va transforma oricum intr-un organism cu aripi, si cu un zambet mare pe fata.. Evolutie

Eu aleg sa zbor. Tu ce alegi?

Obscen

2011-11-15T01:51:00.004+02:00

Ma abtin sa nu scriu un post cu multe cuvinte obscene, cu p*** cu p*** si alte sinonime asa ca zic atat:

Totul vine din si prin noi. Noi suntem singurul obiectiv in lumea asta aparent subiectiva. Daca vrem sa se schimbe ceva trebuie sa ne schimbam pe noi. Asta dupa o sticla absoluta cu Mr. Orange.

Cheers!

Eu imblanzesc, tu imblanzesti, el/ea..

2011-11-13T16:41:00.000+02:00

P: Ce inseamna a imblanzi?
V: E ceva uitat de multa vreme, zise vulpea. Asta inseamna « a crea legaturi… »
P: A crea legaturi?
V: Bineinteles, spuse vulpea. Tu nu esti deocamdata pentru mine decat un baietel foarte asemanator cu o suta de mii de alti baietei. Si nu am nevoie de tine. Si nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe asemanatoare cu o suta de mii de alte vulpi. Dar, daca ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de celalalt. Tu vei fi pentru mine fara seaman pe lume. Eu voi fi pentru tine fara seaman pe lume…
P: Incep sa inteleg, zise micul print. Exista o floare…cred ca ea m-a imblanzit…

...Vulpea tacu si il privi multa vreme pe micul print.

V: Te rog…imblanzeste-ma! spuse ea.
P: As vrea, raspunse micul print, dar nu prea am timp. Am prieteni de descoperit si multe lucruri de cunoscut.
V: Nu cunosti decat lucrurile pe care le imblanzesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieten, imblanzeste-ma !
P: Ce trebuie sa fac? zise micul print.
V: Trebuie sa ai multa rabdare, raspunse vulpea.

Micul Print, Antoine de Saint-Exupery

Plang cu ganduri

2011-11-11T09:23:00.007+02:00

plecam de la premisa ca avem gandire si ca avem spirit.
plecam de la premisa ca suntem insa morti pe interior.
plecam de la premisa ca nu mai exista nici un om pe pamant care sa simta.
Pamantul este un cub urias, putin aplatizat la colturi.
Traiectoria lui nu este una circulara, traiectoria pamantului descrie lungimea unui patrat in jurul soarelui care la randul lui este si el un cub urias de lumina.
Imi simt gandurile cum imi ies prin orbita ochiului stang. Gandurile imi ies incet ca niste lacrimi, doar ca sunt bucati rigide dintr-un material opac. Imi ies si se preling pe obraz dupa care cad parca inghetate pe pamantul rece. Plang cu ganduri.
Este frig si gandurile mele ingheata treptat. Inchid ochii doar pentru a pastra niste ganduri in mine. Mai am doar un gand. Alearga nebun prin tot creierul meu obosit.
Ma ridic din pat. Este dimineata. Sunt eu impreuna cu frigul din camera care imi provoaca dureri de dinti. Imi amintesc intr-o sclipire tot ce s-a intamplat cu o seara in urma. Merg dezbracat prin camera in cautarea hainelor. Imi cad gandurile pe jos. Le las sa cada...

Avem in viata asta uneori un vis. Ne intersectam cu el pentru cateva clipe. Clipele trec repede, asa sunt clipele. Daca visul insa ramane, dupa ce clipele trec, inseamna ca visul a meritat. In urma visului meu am ramas eu, gol in camera mea goala. Am ascuns insa in mine umarul ei gol, si zambetul care imi spune ca mai vrea sa doarma dimineata, si privirea ei in care vroiam sa imi petrec clipele oferite de univers mie. Pastrez ascuns intr-o lume care are viata ei tot ce putea sa fie altfel. Si aici, in acest univers schizofrenic special creat de mine, evolueaza visul. Acolo zambesc...aici in acest univers in care pamantul este cub si soarele este rece si gandurile imi sunt opace si mi se preling pe obraz, aici zambetul nu mai exista. Oricum nu mai zambeste nimeni.. ma integrez perfect.

2011-11-11T02:40:00.000+02:00

SUNT IN MIJLOCUL MULTIMII. ZGOMOT, FUM, PICIOARE GOALE, FUNDURI GOALE, TRANSPIRATIE SI... EL. UN EL RECE SI DE NERECUNOSCUT... UN EL FANTOMA. UN SPIRIT CE A PUS STAPANIRE PE TRUPUL LUI. BUNATATE TRANSFORMATA IN RAUTATE.. DECENTUL TRANSFORMAT IN VULGAR.. ARMONIA UN HAOS. FRUMOSUL IN URAT. LUMEA MEA S-A DAT PESTE CAP. DE AZI NIMIC NU MAI E LA FEL....

S-a terminat. Azi.

2011-11-10T23:37:00.002+02:00

E urat afara. Frig si umezeala. Odata cu frigul m-am racit si eu. Umezeala atarna greu pe aripile fluturilor care se zbat inca sa zboare. Nu pot. Cade cate unul rapus. Ii adun cu grija si ii pun la locul lui. Nu sunt morti. Sunt doar amortiti. Vor reveni din nou la viata la un moment dat. Se pare ca ea nu era de fapt Ea. Sau poate va fi, dar nu acum. Eu inca sunt viu spre deosebire de fluturi. Acum sunt doar preocupat sa ii adun si sa ii pun in ordine, gata de decolare pentru data viitoare.

S-a terminat, azi, pentru moment.

Va urma.. peste ceva timp, nu prea curand..

Azi. Ziua 3

2011-11-09T16:12:00.001+02:00

Am stat aseara alaturi de doi prieteni dragi la bere la draft intr-o carciuma aproape de casa. A fost dragut. Am povestit, am ras si ne-am facut comozi acolo pana noaptea tarziu.

M-am trezit usor mahmur si morocanos. Ignoram fluturii.

Dupa doua pahare de apa, o cafea si o tigara a disparut mahmureala odata cu proasta dispozitie. Totusi am continuat sa ignor fluturasii care pareau ca s-au mai potolit. In acelasi timp au inceput sa-mi incolteasca intrebari. N-am mai avut de mult atatea intrebari sa-mi pun. De vreo cateva luni mai exact. De fluturasi ce sa zic.. sa fi trecut mai bine de un an.. Norocul meu ca acum stiu sa-mi raspund la intrebari si stiu sa fac asta in interesul meu.

Asadar I-am zis, mascat, fara drama, fara fluturi ca de cand am vazut-O mi se intampla des sa ma surprind gandindu-ma la Ea. Ah, o data cu asta am deschis cusca si i-am lasat sa zburde, pe ei, pe fluturi. Sunt indragostit si simt nevoia sa spun tuturor, ceea ce ma face sa cred ca e veridic si ma bucura si mai tare.

N-am primit nici un raspuns inca.. nu prea ma astept. Probabil totul e confuz. Lucrurile se vor aseza cumva. Deocamdata fluturii zboara iar eu sunt fericit.

Va urma...

sinapse

2011-11-09T15:48:00.002+02:00

Aceste randuri fac parte dintr-o serie de 15-20 de scrieri mai vechi. Le-am gasit prin calculator si le voi posta periodic aici. Enjoy!

Astzi nu ma simt bine.
Am o gripa psihica. Mestec tutun amestecat cu cioburi de sticla.Am un zambet plin de sange. Dezamagit si dezamagitor…doua cuvinte care ma descriu pe mine astazi. Stau in scaunul din centrul camerei si ma concentrez asupra unui colt, coltul cel mai intunecat. Pe frunte am cute din cauza concentrarii. Bratele imi sunt incordate si strang cu putere marginea laterala a scaunului. Daca m-as chinui mai mult as putea sa ridic scaunul asta cu tot cu mine pe el…si as levita. Pentru o secunda cred ca am levitat oricum.
Suna cineva la usa. In fiecae zi la acceasi ora. Zambesc, un zambet schizofrenic amestecat cu frunze de tutun si sange. Pe masa din fata mea o camera de filmat. Daca m-as ridica sa vad ce filmeaza as vedea cum levitez cu scaunul meu, in camera goala cu peretii albi si fara nici o usa. FARA NICI O USA?! Cum dracu am ajuns aici atunci? Nici o usa…hmmm…tre sa fie una undeva. Pe tavan este o oglinda. Imi pot vedea scalpul, ma sperie sangele ce imi curge din coltul gurii. Daca nu este nici o usa atunci de unde se aude soneria aceea in fiecare zii?
Ma ridic de pe scaun, sunt dezbracat. Picioarele imi tremura…nu am mai stat de mult in picioare.

Ce s-a schimbat de Azi pana azi..

2011-11-08T18:28:00.004+02:00

M-am chinuit sa mananc o pizza toata ziua si n-am putut sa o termin. Am stat putin sa ma gandesc daca sunt bolnav dar nu, e din cauza fluturilor. N-are loc bolul alimentar intre ei. N-am mai fost de mult in starea asta. Au mai scapat din ei pentru ca, in forfota aripilor, plasa, cusca sau in ce-or sta ei captivi s-a mai rarit.

Situatia e aceeasi. Azi n-am s-O vad decat in vis. Eu insa m-am mai incalzit. Sunt confuz dar fericit ca ceva e viu in mine. Ceva arde acolo si imi arata ca inca sunt viu. Fluturii se agita tot mai tare. Cel mai probabil ea nu e Ea dar nici nu conteaza prea mult. Conteaza doar ca traiesc, conteaza doar ca sunt viu!

Va tin la curent.. :)

Azi!

2011-11-08T01:32:00.004+02:00

Ma inunda roiuri de fluturi. Ii tin in mine, in stomac, ca intr-o cusca. Au fost amortiti pana acum din cauza frigului. Azi m-am incalzit putin si au prins viata. Mi-e frica totusi sa-i eliberez. Daca nu reusesc sa ma incalzesc cum trebuie vor amorti din nou si apoi chin... aduna-i, strange-i gramada si priveste-i inghetati pana cand cine stie cand se va incalzi din nou in mine. Asa macar daca ingheata sunt toti laolalta. Vor prinde viata din nou la urmatoarea incalzire. Ii mai tin putin in cusca. Eventual, eliberez cate unul si il privesc cum zboara si se bucura. Ma gadila.

Azi am iesit cu Ea. N-am mai vazut-o de mai bine de 6 ani. Nu mai vazusem decat niste poze neclare care mi-o infatisau exact asa cum mi-o aduceam aminte. M-am dus cu capul "gol". Fara ganduri, fara iluzii, fara sperante, fara idei. Doar cu putina curiozitate si usoare emotii ca atunci cand te vezi cu cineva pe care nu ai mai vazut de mult timp.

Ne-am zambit caraghios cand ne-am vazut de la distanta. Apoi, pana am ajuns unul la celalalt ne-am uitat in alta parte. Am luat-o usor la pas si am batut tot Bucurestiul.

Au trecut patru ore ca si cand ar fi fost patru minute. Ne-am pupat prieteneste pe obraz si am agreat formal sa mai iesim in limita timpului disponibil.

Fluturii nu-mi dau pace si devin usor inconfortabili. Refuz sa-i eliberez inca. Mi-e cam frica. Urasc incertitudinea.

Ma bucur enorm ca Ea exista, ca inca exista o Ea si ca fluturii mei n-au murit. Cine stie, poate or sa inghete din nou maine sau poate nu. Nu prea imi pasa. Nu-mi pasa pentru ca ii stiu acolo. Am reusit sa-i adun inapoi in cusca si sa ii dezmortesc. Chiar daca Ea devine maine ea, fluturii raman acolo si poate poimaine o ea va deveni Ea si va ramane Ea pana cand voi elibera fluturii ca dupa ceva timp sa inghete iar si sa-i adun.

Sunt indragostit. Azi!

Ceea ce zic azi e doar o speranta

2011-11-08T01:09:00.005+02:00

Speranta-i o virtute a sclavilor- Emil Cioran

SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare.

VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic, binele; integritate morală. ♦ Înclinație statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase

SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s. m. și f. Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân de sclavi pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc.

Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: "Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?"

Mereu am refuzat sa sper. L-am citat de-a lungul timpului pe Cioran de nenumarate ori, crezand cu inversunare ca speranta este intr-adevar o virtute a sclavilor. Oamenii puternici, in charge cu propria lor viata nu spera, ei stiu...ei fac. Analizand termenii acestei sintagme in context imi dau seama ca s-ar putea ca lucrurile sa nu stea chiar asa. S-ar putea sa ma insel..cel putin partial. Inca, cu incapatanare, cred ca vorbele lui Cioran sunt adevarate. Cu toate acestea imi dau seama ca nu sunt universal valabile.
Azi nu ma voi mai infrana sa sper. Astazi voi face un experiment. Azi imi voi da voie sa sper. Astazi ma voi gandi la Shakespeare si voi crede ca cei ce se tem de ceea ce spera, spera in acelasi timp stiind ca se tem. Ma voi gandi la Malraux si voi crede ca speranta este ratiunea oamenilor de a trai si de a muri. Ma voi gandi la Marchizul de Vauvenargues si voi crede ca speranta il insufleteste pe intelept, dar il momeste pe ingamfat si pe nepasator, care se bizuie prosteste pe fagaduintele ei.

Azi ii voi da credit lui Balzac pentru ca stiu ca o mare speranta dovedeste intr-adevar o mare dragoste. Ei bine, sper.. azi.

R.

2011-11-07T22:12:00.002+02:00

incercari nereusite de sinucideri sociale.
renuntare si sacrificiu.
gandul ca tot ce conteaza nu conteaza.
ritmul in care toti cei din jur respira este dat de bataile de inima ale corpului meu slabit.
imi cresc muguri de nebunie in spatele mucegait al creierului meu extenuat.
ascult rasaritul cum imi sopteste cu invidie despre apus.
te ascult pe tine om firav...esti imaginea mea oglindita intr-o simetrie perfecta peste masa lucioasa din bucatarie.
esti static.
esti incarcat cu energie si dintii iti scrasnesc in zambete care iti sfarma dinti.
esti eclipsa...si esti univers.
daca evolutia spre o forma de viata superioara se intampla doar ca urmare a unei vietii lipsite de sens...atunci eu mi-am atins maximul

acumulez ganduri cu o sete nebuna de cunoastere. imi reneg sentimentele cu o teribila pofta de a .. iubi

Bloggeresti, nu bloggeresti, vremea blogului trece

2011-11-07T02:15:00.001+02:00

Intrebata fiind, zilele trecute, de catre Mr. White si Mr. Brown- Ce mai face blogul nostru?- am dat din umeri. Ce mai face blogul nostru, dragii mei? :)

PS: e ca un copil care sufera de inanitie

Excursie dincolo de Eu..

2011-11-04T18:45:00.002+02:00

Carbuni incinsi imi ard peretii ulcerati ai sufletului...
incet.
Fiecare respiratie se strecoara, cu greu, printre miile de fire de panza de paianjan ce-mi acopera fiinta.
Durere fierbinte. Durere rece si taioasa.
Lacrimi de acid sulfuric se preling pe obraz, continuandu-si drumul pe linia sanilor.
Inimi trantite si zdrobite de pamant strigand una dupa cealalta pentru ajutor.
Un suflet ce si-a parasit trupul si a luat-o la fuga inspre nefiinta.
Un trup pustiit, bun de nimic, aruncat ca o carpa pe canapeaua jegoasa de vinilin galben.
O tigara aprinsa, arsa pe jumatate, din care nu trage nimeni niciun fum.
Poate doar sufletele ratacite.
Fumul e spulberat de un vant care suiera si care-mi aminteste neincetat ca nu a mai ramas nimic. Poate doar amintirea. Poate nici macar ea. Poate doar frica de a nu imi mai aminti. Poate frica de a imi aminti.
O inima intr-o cutie. Un lacat intr-o inima. O cutie sub un lacat.O minune. Sau nu.
Un dor... unul singur.
O certitudine pe care o invalui in mister sperand ca, astfel, va deveni doar un miraj. O naluca ce imi bantuie gandurile.
Un interior ca o masinarie de tocat carne ce prelucreaza visele mele in realitate; realitatea intr-un simplu cosmar.
Un mort viu. Un viu mort.
O poveste.
Un final.
O morala.
Nimic... si totusi atata angoasa...
Pustiu.

To be or not to be?

2011-10-31T22:05:00.003+02:00

Azi vreau sa ma prevalez de dreptul meu la viata... dreptul la viata.. ma intreb ce ar trebui sa insemne asta. 200 de pagini din Conventia comentata despre Dreptul la viata pe de-o parte si Dreptul la respectarea vietii private si de familie pe de alta parte.
Ne este recunoscut dreptul de a ne sinucide in numele dreptul la viata privata dar ne este interzis dreptul la sinucidere asistata in numele dreptului la viata. Doamne, nu! Nu va speriati... sau cei ce vreti sa scapati de mine, nu va entuziasmati. N-am niciun gand. Doar subliniez un aspect destul de controversat si, mai mult decat atat, o situatie cu adevarat paradoxala. Cei care au vazut Mar Adentro pot intelege destul de bine delicatetea cu care trebuie tratata o asemenea situatie. Admitem ca dreptul la viata include dreptul la viata privata si de familie dar, pe de alta parte, sustinem ca, in anumite situatii, primul il exclude pe al doilea... "Se considera ca ingerinta urmareste un scop legitim, e necesara intr-o societate democratica, corespunde unei nevoi sociale imperioase si este proportionala cu scopul urmarit"... "se considera ca..." Pe bune? Granita intre "moral" si "imoral" e atat de fina in aceasta situatie incat acesti doi termeni sar peste frontiera ca intr-un meci de ping-pong. Ce urmarim? Interesele personale ale individului sau interesul social? Cat de obiectivi putem fi in aceste situatii? Cum putem priva pe cineva aflat in imposibilitatea de a trai de dreptul de a renunta la viata? Cum putem analiza situatia aceasta stand deoparte si discutand despre ea in abstracto ,spunand ca filosofia legii este ferm opusa sinuciderii, cand noi (si pentru asta ar trebui sa multumim lui Dumnezeu) nu ne aflam in situatia suferindului? Habar nu avem cum e..
Poate termenul de sinucidere asistata va induce in eroare si va va subiectiviza parerea, motiv pentru care va voi ruga sa retineti termenul de eutanasie. Nu fac aceasta precizare degeaba. Fac aceasta precizare pentru ca as vrea, cu adevarat, sa stiu parerea voastra despre eutanasie. Nu vorbim aici despre sinucidere, despre religie...sau poate ca da. Nu judecam... atat va intreb: Ce este inuman? Sa lasi un om sa traiasca in chinuri sau sa ii dai dreptul sa renunte la viata care, apropo, ii apartine?
Ziceam ca ma prevalez de dreptul meu la viata. Imi doresc sa traiesc. Am o viata frumoasa. Nu am pretentia la un rol activ al sistemului in ceea ce priveste dreptul meu la viata... Indraznesc totusi sa pretind macar abtinerea lui de la a-mi incalca dreptul...

http://www.youtube.com/watch?v=VXDsAPG2dyo

Fictiunea altcuiva

2011-10-31T16:52:00.000+02:00

"De acum, de la cinci seara pana in ceasul in care am sa adorm sunt singur, pentru ca le-am spus tuturor prietenilor mei ca eram obosit si nu voiam sa vad pe nimeni.
Fata pentru care am rezervat cu atata grija acest timp liber nici macar nu si-a dat osteneala sa telefoneze sa-mi spuna ca nu vine.

Descopar cu melancolie ca egoismul meu nu e atat de mare, deoarece am daruit cuiva puterea de a ma face sa sufar.
Fetito, e placut lucru sa daruiesti aceasta putere. E melancolic sa vezi cum cineva se foloseste de ea.

Asa sunt basmele. Te trezesti intr-o buna dimineata. Spui "Nu era decat un basm..." Zambesti de tine insuti. Dar, in fond, nu prea zambesti. Stii bine ca basmele sunt singurul adevar al vietii.

Asteptarea. Pasii usori. Apoi ceasurile care curg proaspete ca un parau printre ierburi, peste pietricele albe. Zambetele, cuvinte fara insemnatate care au atata insemnatate. Asculti muzica inimii: e tare frumos pentru cine stie sa auda...
Fireste vrei multe lucruri. Vrei sa culegi toate roadele si toate florile. Vrei sa adulmeci toate pajistile. Te joci. Oare sa fie asta un joc? Nu stii niciodata unde incepe jocul si nici unde se sfarseste, dar stii bine ca esti iubitor. Si esti fericit.

Nu-mi place clima asta launtrica venita sa-mi inlocuiasca primavara....."

Neiertatul

2011-10-23T01:06:00.004+03:00

Asta sunt eu.
In mainile tale sta iertarea mea.
Mi-am inceput acum ceva timp numaratoarea inversa.
In mainile mele sta neputinta de a imi ierta greselile.
Eu nu gresesc insa. Cum as putea sa imi iert greselile daca eu nu gresesc.
Moralitatea...lipsa ei ma defineste.
Limita intre bine si rau, intre egoism si dragoste, intre alb si negru abia se distinge. Oare ce a fost mai intai omul sau egocentrismul?
Neiertatul.
Atunci cand iti pierzi una dintre valorile in care crezi, poate singura...ce iti mai ramane atunci? O gaura uriasa. Dupa ce constientizezi asta incepi sa umpli gaura asta cu tot ce ai prin jur, iti bagi acolo dulapul cu haine, iti bagi tastatura, iti bagi telefonul, iti bagi patul in care dormi, iti bagi autobuzul, iti bagi zambetele, iti bagi p*** pana la urma.
Si la sfarsit te opresti si te intrebi"cum dracu scot eu acum toate astea de aici?"
Idealistul din mine ar spune cu multa dragoste
Neiertatul insa este mai realist. Odata ce ai bagat tot ce ai putut sa bagi acolo, doar un miracol mai poate sa te salveze. Acum gaura are o densitate atat de mare incat forta ei gravitationala suge tot in jurul ei. Inghite stele, inghite planete care nici nu stiai ca exista, inghite celule si microorganisme, inghite pamantul si tot ce e in el. Asa ca la final ramai tu si cu gaura asta uriasa a ta. Si pana la urma neiertatul este si el inghitit. Dupa un timp petrecut in gaura lui, el gaseste tot ce a bagat aici...la un moment dat isi gaseste si p*** si incepe sa se masrurbeze.
Din erectia cognitiva a creierului acestei specii - erectia cognitiva a neiertatului apare apoi o alta gaura, si inca una, si inca una. Acest fenomen poarta numele de mitoza gaurilor negre.
Neiertatul.

O clipa, o zi, o viata..tot una

2011-10-22T12:23:00.000+03:00

Un ghetar pluteste singur in mijlocul oceanului.
De dupa linia orizontului rasare soarele. Inainte ca mingea de foc sa se topeasca din nou in mare, clipesti. Deschizi ochii si ghetarul a disparut. Acum e o fiinta cu oceanul. E si mai singur printre milioanele de unghiuri obtuze pe care hidrogenul le formeaza cu oxigenul. Vantul vajaie inauntrul lui dand nastere la nimic altceva decat unor valuri tulburatoare.
Ghetarul nu mai e ghetar. E ocean. E topit,e plans, e singur...sau poate e doar intuneric.
Astept rasaritul. Poate dimineata tot oceanul va fi un ghetar imens infipt in inima Pamantului. Un ghetar singur si rece mangaiat de Soare. Macar pana maine seara..

Mancurtii din padurea adormita

2011-10-22T00:00:00.003+03:00

Invoc dreptul la portia mea de nebunie.
M-am saturat de lume.
M-am saturat de asa zisa NOR-MA-LI-TA-TE.
Normalitate. Am zis bine? Am zis "cum trebuie?" Este oare....normal, sa vorbesc despre acest lucru?
Traim intr-o lume in care este normal sa scuipi pe jos. E normal sa-ti bati copiii- au nevoie sa stie de frica...no?ca deh.. Este normal sa judeci inainte sa cunosti. Este normal sa uiti de tine. Este normal sa-ti plantezi posteriorul gras pe canapea si sa zaci toata ziua in fata televizorului. Nu e normal sa bei singur un ceai si sa citesti o carte- ce-o sa zica lumea? Daca esti corect, esti fara indoiala prost. Daca faci un bine e pentru ca sigur ai tu ceva de castigat si oricum, nu stiu cum se face, dar vorba aia.. no good deed goes unpunished. Sa te fereasca Dumnezeu sa spui ceea ce gandesti. Nu esti sincer, esti doar rautacios. Meschin. Normal e sa taci si sa inghiti. Normal e sa lingi fiecare nervura de la fiecare gaura neagra, sau alba, sau verde sau...ma rog..
Scursura a umplut bazinul tarii in care traim. Mai suntem cativa care stim sa inotam si sa ne tinem capul afara. Eu una astazi ma scufund ( stiti parabola cu soricelul, nu?) Ma scufund, imi tin respiratia si-mi fac loc prin mazga groasa pana ajung la fundul bazinului. Azi ii scot dopul. Azi ii cos sacului un fund. Nu e normal, nu? Ei bine... intr-o lume anormala, tot ce-i normal e anormal. Eu nu devin partasa la normalitatea bolnava. Res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest... si uite asa am scapat... stati, asta ma face normala sau aNormala? M-am zapacit.
Invoc dreptul meu la portia nebuniei. Invoc portia de nebunie a dreptului meu. Invoc nebunia portiei dreptului meu. Invoc... invoc pe dracu..

"." de sprijin

2011-10-21T21:28:00.003+03:00

Promoroaca a transformat copacii flamanzi in stafii ce bantuie strazile inghetate. Zapada viscolita formeaza un nor cu sageti de gheata care iti inteapa fata. Simti cum frigul iti strapunge fiecare os si iti patrunde pana in adancul sufletului.
Totul in jurul tau este fara viata. Doar doi caini pribegiti de frig se lupta, inca, pentru o gura de canal incalzita.
Zapada aspra iti zgarie talpa bocancului, frigul ajungand parca din ce in ce mai usor la picioarele tale.
Respiri greu si tremuri. Un sentiment de panica a pus stapanire pe mintea ta si te grabesti sa ajungi acasa. Alergi in timp ce stafiile copacilor te urmaresc viclene ca intr-un cosmar. Reusesti in sfarsit sa ajungi la adapost in scara blocului. Cu fruntea transpirata pasesti pragul casei la caldura.
O durere pune stapanire pe corpul tau si simti cum oasele se dezgheata, scotand tot raul din tine. Nu-ti iese din minte sentimentul ce te-a stapanit cat timp ai fost in salbaticiunea frigului. Te cutremura. Din bucatarie vine ea si te cuprinde din spate. E calda. E atat de calda incat nu vrei sa mai pleci de langa ea vreodata. Te intorci si ii saruti clavicula.
Peste umarul ei poti vedea prin geamul aburit. Langa un copac zace o cioara inghetata, infipta cu capul in zapada. Nu a avut la fel de mult noroc ca tine.

Seara de mers in baruri

2011-10-20T17:34:00.002+03:00

Aceste randuri fac parte dintr-o serie de 15-20 de scrieri mai vechi. Le-am gasit prin calculator si le voi posta periodic aici. Enjoy!

Seara de mers in baruri, de pierdut vremea fumand, de baut vodca si de facut dragoste cat mai violent.
M-am trezit ca in fiecare dimineata tipand , acelasi tipat il am de cand m-am nascut. Sunt derutat , nu stiu unde ma aflu, dar incet, incet incep sa imi amintesc..sunt in rahatul asta de viata , si trebuie sa imi incep rutina zilnica. Ma masturbez in graba , si plec spre statia de metrou. Ma intorc de la jumatatea drumului pentru ca mi-am dat seama ca sunt dezbracat. Ajung din nou in apartamentul cu usile lui construite parca pentru giganti, si incep sa imi caut prezervativele…imi amintesc brusc si aproape traumatizant ca nu folosesc. Imi aprind o tigara din foi de porumb si imi deschid o doza de energizant de soia. Undeva deasupra un ceas cu pendula isi incepe bataile pentru ora 9. Unu, doi , trei, apoi ca si cand ar fi uitat ce urmeaza se opreste putin…patru, cinci, o alta pauza de o secunda….ajung in fata unei oglinzi si ceasul se opreste pentru mai multe clipe. Imi zambesc …imi zambeste un fel de fiara ….imi vad fiecare cicatrice de pe fata…la naiba i se vad cicatricile. Ar trebui sa imi dau jos parul de pe fata…aatunci probabil as arata ca un om..normal care marturiseste femeii din viata lui ca o iubeste si ca fara ea este pierdut. Imi piere zambetul de pe fata…imi piere odata cu el si cicatricile, si gandurile , si visele, si somnul , dispare si fumul de tigara, aud din nou bataile ceasului …sase, sapte, opt se opreste putin, rasufla usurat si… noua….liniste.
Merg in balcon si ma uit la blocul vecin. Acelasi tipat de placere al unei femei patrunse pe la spate de catre amantul ei…sunt acolo de cand se stiu…cred ca pedeapsa lor este sa fie mereu foarte apoape de orgasm, dar niciodata sa li se intample.
Imi amintesc de ziua in care am mers sa imi primesc pedeapsa mea. Eram atat de resemnat incat nu am simtit nici macar placerea aceea pe care toti spun ca o au atunci. “Tu esti pedepsit sa mergi in lume si sa traiesti” M-am gandit la pedepsele cunoscutilor mei, si sincer as fi preferat pedeapsa “ sa te indragostesti si sa suferi din dragoste”, sau “sa fi sclavul banilor”, sau o pedeapsa mai pe intelesul meu…insa nu am zis nimic, nu am ripostat, nu am refuzat…am plecat capul si am zis…oricum nimeni nu isi ispaseste pedeapsa, nu o sa o fac nici eu, de astazi va fi un razvratit in plus.
M-au trimis apoi sa lucrez mai multi ani in tarile nordice, pentru ca au zis ei ca acolo este “viata de trait”
Acum doua zile m-am intors in orasul de unde am plecat, adica aici….in orasul din aceasta pagina. Este un oras ca toate celelalte de altfel ..cu poluare, cu cersetori, cu cldiri inalte, cu oameni lipsiti de viata, cu baruri pline de fum, cu strazi pline de reclame la somnifere magice.
Suna soneria.
“ De ce as raspunde? Nu cunosc pe nimeni, sigur este o greseala” Imi mai aprind o tigara si ma intind in pat langa femeia care mai devreme tipa in blocul vecin. Inca mai tremura…Cred ca daca ar avea destula putere m-ar implora sa o ajut sa scape de pedeapsa ei.
Seara de mers la teatru…

Imi vreau chipul inapoi

2011-10-20T13:32:00.005+03:00

Azi mi-e dor.
Mi-e dor de mine. Ma uit in oglinda aburita cu un colt ciobit si imi desenez cu degetul tremurand conturul fetei. Ating, cu o curiozitate bizara, reflexia obosita din oglinda. Ma uit prin ea ca printr-o fereastra ce duce in trecut si in viitor in acelasi timp.
Chipul ei e ca o pictograma a maestrilor miniaturisti de demult. Ca acele pictograme descrise cu atata iscusinta in cartea lui Pamuk. Chipul ii ilustreaza cu grija povestea vietii. Se gasesc aici fiecare zambet, fiecare lacrima, fiecare petrecere, fiecare inmormantare, fiecare strop de miere, fiecare fir de sare ce au fost si vor sa fie in viata ei.
Frumusetea e trecatoare dar nu ma tem. Existenta mea urca asimptotic pe axa efemerului. Pentru mine eternitatea exista. Fiecare bucurie, suparare, fiecare stranut de emotii, fiecare litera asternuta cu atentie pe o foaie de hartie...toate acestea raman, intr-o forma sau alta, aici. Nu luam nimic cu noi. Trecem vama goi, dezveliti pana si de propria piele. Pana acum lumea nu s-a oprit in loc pentru nimic si nici nu o va face vreodata. Pasarile vor continua sa cante, soarele va continua sa rasara si sa apuna, copiii isi vor bucura si isi vor rani in continuare parintii, oamenii vor arunca in continuare gunoaie pe jos... limbile ceasurilor vor continua sa se fugareasca una pe alta luand-o iar si iar de la capat la fiecare 12 ore. Noi... doar vom asista frustrati, de nicaieri, la acest peisaj transpirat de vreme pana cand nu vom mai sti cu exactitate daca am facut sau nu, candva, parte din el. Cele mai mari surprize ale vietii vor deveni rutina; chinurile si durerile vor deveni simple mofturi; cele mai mari momente de fericire vor fi doar entuziasm copilaresc.
Eu vreau sa raman cu imaginea din oglinda. Vreau sa o port mereu in buzunar si sa ma uit la ea de fiecare data cand mi-e dor de ce a fost si de ce-o sa fie. Vreau sa o privesc ca pe o mandala pana cand cel mai mic detaliu mi-e intiparit in minte. Vreau sa o pun langa a ta si sa vad, ici colo, scene din aceiasi poveste.

Tranzactii gresite si perceptii false

2011-10-20T00:15:00.004+03:00

Ma plimb pe strada si vad in jurul meu oameni. Fiecare scufundat in propria viata, avand in gand un drum clar sau poate doar mergand agale spre unde duce drumul. Ma plimb printre ei, ii analizez si merg mai departe. Unii sunt saraci lipiti pamantului, altii putrezi de bogati, unii sunt profesori universitari, altii piloti, unii sunt parinti, altii sunt soti sau soacre. Unii se duc la magazin, altii la serviciu, altii sa ia copilul de la scoala. Unii sunt negri, altii albi, altii galbeni, altii rosii in obraji si unii palizi. Unii dintre ei au tenul curat altii au acnee, unii vitiligo iar altii poarta mustata. Unii au mancat, altii sunt deja beti, unii nu au baut in viata lor altii sunt vegetarieni. Sunt unii care au fost la Barcelona, altii la Budapesta, altii nu au iesit din tara dar le place foarte mult la Brasov. Exista si unii care au vazut toata lumea. Diversitate. Fiecare e unic insa exista ceva comun care-i baga pe toti in aceeasi oala indiferent ce s-ar schimba la ei. Sunt oameni.

In cinci ore trebuie sa ajung la Sibiu. Ma urc in masina si gonesc catre incolo, la fel de analitic ca si mai devreme. Vad in jur masini. Unele negre, altele rosii, dar roz... niciuna. Unele sunt mari ca niste barci care plutesc pe asfalt, altele micute ca niste buburuze batute de vant de-a lungul soselei. Unele au portbagaj mare si incapator, altele se termina brusc parca taiate de maceta. Au lumini albe in fata si rosii in spate si claxoane, si roti si volan si pedale. Toate sunt un amalgam de plastic si metal lipite impreuna cu mai multa sau mai putina atentie.

In fata mea coloana. Venind tare din spate franez tarziu si intru in bara celui din fata. Ne dam jos, ne uitam la pagubele minore, eu imi cer scuze, el zambeste si intelege ca am gresit. O sa o repare pe CASCO. Sunt niste metale, nu-i mare lucru. Doar un accident intre doua masini. Dupa 30 de minute de stat in coada imi pierd rabdarea dar ma bucur ca ajung la gatul de sticla care a generat aglomeratia. E un accident grav. Salvare si politie. Doua masini s-au ciocnit. O masina neagra si mare cu una mica si rosie. Ei, accidente se intampla, masinile se lovesc. Totusi, doi morti si un ranit grav. Unul e frizer, tata si bunic. Ceilalti sunt parinti, colegi, prieteni.

Atunci cand merg pe jos vad oameni. Atunci cand conduc vad masini. Ce-a fost intai, omul sau masina? Imi propun deci ca de acum incolo sa vad oameni si cand merg pe jos si cand conduc. E cu totul alta perspectiva.

Pentru ca nu cred in atei

2011-10-19T22:00:00.005+03:00

Imi ating fata cu mainile si imi simt dintii prin pielea obrajilor.
Simt barba nerasa si imi simt gandurile cum imi ies prin toti porii.
Este frig. Este liniste. Daca inchid ochii pentru o secunda cred ca pot auzi cum imi bate inima.
Sunt agitat, desi atat de calm in carcasa mea de om normal.
Nu sunt normal. Nu vreau sa imi accept soarta. Trebuie sa fie altfel.
Un om trece prin camera mea in drumul lui spre somn. Imi arunca o privire si isi da seama de gandurile mele. ma ignora. isi continua plutirea spre universul lui paralel.
Tacerea mea tipa. stau in intuneric si ascult cum picaturile de ploaie imi spun povesti in codul morse.
Tacerea mea tipa. tipat ca un fulger in intuneric.
tacerea mea tace. imi este teama ca m-am stricat. imi imaginez un ceas care nu isi mai invarte mecanismul. imi imaginez umarul ei gol si cumva raman prins in atemporal pentru vecie.

cafeaua de dimineata

2011-10-14T23:44:00.001+03:00

mi-e bine. pastrez in mine caldura primei dimineti. o dimineata despre care nici acum nu stiu cu siguranta daca a fost vis sau realitate. mi-e bine de fiecare data cand te am in fata mea. sunt singurele momente in care am certitudinea acelei dimineti. mi-e bine pentru ca stiu ca orice s-ar intampla dimineata nu mi-o va lua nimeni. dimineata-mi curge prin vene. mi-e bine azi desi odata cu dimineata ma trezesc la realitate. dimineata in intregul ei reprezinta realitatea mea. mi-e bine pentru ca in orice moment al zilei este dimineata. in fiecare dimineata rasare soarele. mi-e bine pentru ca stiu ca nu se va termina niciodata. dimineata e un nou inceput. mi-e bine pentru ca stiu ca nu voi imbatrani niciodata. pentru mine in fiecare zi e dimineata. mi-e bine...

anim'est

2011-10-14T12:38:00.002+03:00

Filme de scurt-metraj. Animatie.
Am vazut si mi-a placut:

Ţipătul
Regizor: Sebastian Cosor
Tara: Romania An: 2010 Durata: 3 minute, 22 secunde

Fantoma
Regizor: Miroslav Jovic
Tara: Serbia An: 2011 Durata: 6 minute

Gard viu
Regizor: Zoran Muzic
Tara: Croatia An: 2011 Durata: 5 minute, 55 secunde

Kiyamet
Regizor: Ivan Ramadan
Tara: Bosnia- Herţegovina An: 2011 Durata: 10 minute

Animatiile destul de triste, dar bune. Oricum este o tendinta anul acesta in materie de tristete. Cred ca planeta trece printr-un nor de tristete cosmica. Suntem mai albastrii ca oricand.

Mai am un singur vis...

2011-10-13T16:22:00.000+03:00

Motoarele lumii s-au intepenit. Traim un veac bolnav intr-o tara ca o tumora canceroasa. Luptam cu noi insine. Tot ce mai avem acum sunt visele. Ele ne conduc spre ceva mai bun, ceva mai bun care poate nici macar nu exista. Nu-i nimic... tot ce conteaza e ca ele, visele, ne determina sa plecam de aici. Ele ne arata o cale secreta dar noi, furati de peisaj, ne mai oprim din loc in loc si mai cascam gura aiurea. Ne fura peisajul si, cat a clipi, pierdem calauzele noastre din vedere. Da, visele noastre sunt niste calauze. Unele care te duc prin intuneric. Unele care vin si pleaca. Unele care se zdrobesc si se sacrifica doar pentru ca noi sa invatam ceva din asta. Unele se evapora de nerabdare. Altele se implinesc fara a le urma macar.
Motoarele lumii s-au pus in miscare. Munti de oameni, munti de vise inhamate la imensa roata a Universului reusesc sa traga lumea ruginita dupa ei. Mahmur, Universul se trezeste dintr-o betie de cateva secole si se uita-n jur zicand: multumesc voua, Vise!
vise...

The Tree of Life Trailer

2011-10-13T13:03:00.003+03:00

Un film foarte bine "spus". Sunt curios ce parere aveti dupa ce va uitati la el...

omul din vitrina

2011-10-12T11:48:00.002+03:00

Am flori in loc de dinti. Am gheare in loc de unghii. Am temeri in loc de sentimente.
Am ganduri in loc de vise. Am lut pe talpile de la picioare. Beau rom cu gheata.
Traiesc in prezent. Prezentul este delimitat de clepsidra din centrul orasului.

Am flori in loc de maini. Am gheare in loc de dinti. Am sentimente in loc de temeri.Am vise in loc de ganduri. Am talpile din lut. Beau gheata distilata.
Traiesc in viitor. Prezentul este delimitat de clepsidra din centrul fiintei care am fost.

Nu am nimic

Ganduri si tresariri, odata... intr-o zi..

2011-10-12T00:29:00.002+03:00

E ultima zi din ceea ce a fost. Stres, emotii, asteptari aparent inutile si oboseala.
Afara e inca soare. Un soare care trece prin tricoul de culoarea prunei si face din fiecare vas de sange un canal prin care curge lava unui vulcan abia erupt...
Urc scarile catre ceea ce, in momentul de fata, pare a fi Orasul Interzis. Genunchii imi tremura. Carbunii incinsi din fiecare muschi se transforma brusc intr-un ocean de gheata. E frig si totusi e atat de cald. Stiu ca se apropie sfarsitul. Asta imi doresc. Dar ce va fi dupa acest sfarsit? Cine voi fi eu dupa acest sfarsit? Sunt intrebari care rasuna in mine ca ecourile intre versantii Everestului, fiind la un pas de a starni o avalansa.
Ma uit in stanga si-n dreapta si stiu ca nu sunt singura. Oamenii din jurul meu, desi atat de diferiti unul de altul, sunt legati de acelasi tremor, de aceleasi framantari. Framantari ca o cale ferata pe care "trec trenurile de la Vest la Est si de la Est la Vest".
Chipurile in ruine ce ma inconjoara sunt tradate ici colo de cate un zambet timid ca un pui de vrabie inaintea primului zbor. E zambetul eliberarii. Oricum s-ar termina, framantarile vor lua sfarsit.
Puiul de vrabie ma surprinde si isi ia zborul iar zambetul...zambetul isi aseaza un loc calduros pe fata mea. Bate de doua ori din aripi iar eu capat incredere. Simt, pentru prima data in ultima luna, ca totul se va termina intr-un mod fericit. Imi amintesc ca el...un strain... imi este alaturi. El crede in mine. Ca un ghimpe, incearca sa ma sacaie intrebarile "de ce, de ce el si de ce m-a ales tocmai pe mine?" Trec peste ghimpe ca printr-un nor de ceata, privind soarele din fata mea. Accept binele pe care mi-l face si-l ascund adanc pentru a nu-l mai vedea nimeni. Il imbratisez. E secretul meu- secretul care ma salveaza.
Topai, chicotesc si reusesc sa le dau putin curaj si celorlalti ca mine. Pret de cateva ore uitam cu totii de ce suntem aici.
Printre hohote de ras, aud un zgomot, asemenea unui crichete de greier, venind din buzunar. E el si vrea sa ne vedem. Pornesc cu pasi iuti pe asfaltul fierbinte spre cafeneaua din colt. La semafor imi asez pe fuga esarfa. Ma asteapta in fata. Fruntea-i incretita contureaza privirea taioasa care trece prin mine, topindu-mi zambetul asemenea untului intr-o tigaie incinsa, transformandu-l in... nimic.
Chiar inainte de sfarsit, cel ce pana acum ma tinea pe linia de plutire, imi spune cu o nonsalanta de invidiat ca orice sut in fund e un pas inainte, sfatuindu-ma sa-mi pun lucrurile la punct pentru a porni pe un alt drum. De ce alt drum? Am drumul meu si vreau sa merg pe el...vreau sa pot sa merg pe el. Imi spune ca am gresit si ca am facut mult rau; ma bombardeaza cu reprosuri, imi spune ca merit tot ceea ce mi se intampla si, brusc, ma trezesc pe campul de lupta din Afganistan, inconjurata de avioane sovietice, gloante si grenade, iar totul sta sa sara'n aer...
Tulburata, ma ridic si pornesc spre al meu Oras Interzis... nici nu ma cunoaste, cine el sa ma judece? cine e el sa ma eticheteze?
Bat asfaltul cu pasi apasati si simt cum betoanele se transforma intr-un nisip miscator, urat mirositor, care ma inghite usor, ma savureaza centimetru cu centimetru, in timp ce eu ma zbat s-ajung la adapost. Presiunea imi zdrobeste oasele marunte dar reusesc sa-i vad pe ei. Sunt cei ca mine, dar fetele lor sunt gri ca ale unor stafii ce nu-si gasesc drumul spre lumina. S-a terminat si s-a terminat prost...
Mizeria miscatoare ce ma cuprinde, ma doboara... Imi inghite cu pofta trupul si, ca de pe fundul unui ocean, tot ce pot sa aud e - noi ce facem acum? noi ce facem acum?
Afara e inca soare. Pasesc in Orasul Interzis si-aici e liniste. Nu sunt alungata, nici vorba.. Puiul de pasare inca zboara si se inalta usor spre cer. A fost doar un vis urat...
M-am speriat degaba?- Cu siguranta nu...
S-a terminat?- Poate...
Pun punct si incep de la capat cu sansa de a scrie povestea cu un condei mai nou, mai bun, pe o foaie adevarata.
Ii multumesc.

Imi place

2011-10-11T00:30:00.003+03:00

-Imi place sa dorm, acum toamna, cu geamul usor deschis, racoare in camera si ghemuit sub o plapuma groasa, trasa pana sub nas.

-Imi place sa ma culc devreme si sa dorm noaptea, cand e intuneric pentru ca apoi sa ma trezesc la rasaritul soarelui. Sa ies pe balcon si dardaind sa beau o cafea calda acompaniata de o tigara.

-Imi place sa zambesc oamenilor cu care interactionez, indiferent daca raspund pozitiv sau negativ la amabilitatea mea semi-automata dar totusi sincera.

-Imi place sa fiu politicos cu vecinele mele batrane, ursuze si prea curioase si sa le citesc uimirea fata de comportamentul meu anormal pentru o persoana care apartine generatiei de "tineri din ziua de astazi".

-Imi plac oamenii "senini" care zambesc si imi zambesc si care la randul lor se bucura citind multumirea de pe fata mea la constatarea unui astfel de comportament atipic unui individ odata tanar apartinand generatiei pre-comunism.

-Imi place sa fac, sa creez sa ramana ceva in urma timpului care se scurge pe langa mine. Imi place la fel de mult sa ii ajut pe altii sa faca acelasi lucru.

-Imi place sa stau cu prietenii si sa dezbatem subiecte neimportante si inepuizabile dupa mai multe pahare de vin.

-Imi place sa inspir adanc in piept mirosul fin al unei femei sofisticate.

-Imi place sa nu ma iau prea mult in serios si imi plac oamenii care nu se iau prea mult in serios.

-Imi place sa iau lucrurile serioase in serios si oamenii seriosi in gluma.

-Imi place ca pot sa plang de fericire atunci cand imi aduc aminte de momente traite alaturi de vechi prieteni buni.

-Imi place ca in sfarsit am reusit sa scriu aici deschis despre ce-mi place intr-un moment in care nimic din ce gandesc acum nu imi displace.

Bellum omnium contra omnes

2011-10-10T18:03:00.000+03:00

Sunt un liliac.
Cand ma opresc din zbor si privesc in jur totul e cu susu-n jos. Alunec cu picoarele pe nori ca pe gheata iar parul meu mangaie umerii muritorilor.
Sunt o creatura a intunericului... cum zicea Goethe- "sunt cel ce raul il voieste si vesnic face numai bine".
Sunt aici pentru a va selecta pe cei mai buni dintre voi. Pentru a va atrage cu al meu camp magnetic. Pentru a va trimite in nicaieri. Lumea asta mizera nu va merita. De ce ati vrea sa cuceriti o lume care nu merita a fi cucerita? De ce sa lupti cu raul pentru rau? De ce sa lupti cu binele?
Culeg vise si le plantez samanta undeva adanc in sufletul vostru. Samanta incolteste si se incolaceste ca un rug in jurul lui. Voi sunteti visul.
Visul meu neimplinit.

Cel ce am fost...

2011-10-10T00:38:00.003+03:00

Azi am inceput sa mor. Mi se sting simturile si am renuntat sa mai sper la nemurire. Am renuntat la mine si la aspiratiile mele. Mai am o discutie azi la zece dimineata si apoi totul s-a terminat. Am oprit motoarele. La dracu cu tot. Sper sa va descurcati mai bine decat mine.
Tot azi am auzit o poveste interesanta:
Dumnezeu intrebat unde a fost in timpul unui razboi, si de ce a lasat sa se intample toate crimele si tot raul de pana atunci a raspuns"Dar voi unde ati fost cand eu am creeat universul?"
M-a pus pe ganduri aceasta poveste. Poate ca noi oamenii ne luam prea in serios in universul asta. Nu suntem nici unitatea de masura a binelui si nici unitatea de masura a profunzimii spirituale. Momentan suntem si atat...

Suflet in abstracto

2011-10-09T23:13:00.000+03:00

Sufletul meu e ca o buba. O buba mare si dureroasa care creste in fiecare minut. O buba care pulseaza si simte fiecare atingere, oricat de fina. Simte o durere care, in mod paradoxal, da nastere unei placeri imense. Sufletul meu e o buba care sta sa explodeze. Sa explodeze si sa imprastie mizerii amare in stanga si in dreapta. Buba e plina de microbi. Sufletul meu e plin de microbi care mananca in carne vie. Microbii mananca pana si buba. Buba dispare. Sufletul dispare. Eu dispar incet. E gol. Gandurile mele se transforma intr-un ecou. Intr-o reproducere ieftina a ceea ce a fost. Eu sunt o umbra. Ma plimb oriunde fara sa ma vada nimeni. Merg printre voi si vand durere la kilogram. Durerea e cautata. Durerea e dorita. Durerea te face sa simti. Nu traim intr-o tara....traim intr-un spital in carantina. Ca in Hotel California al eaglesilor- poti intra cand vrei dar nu poti iesi niciodata. Cel putin nu acelasi care ai venit. Suntem niste gauri negre. Atragem totul catre noi dar tot ce returnam catre univers e boala, angoasa, mizerie... Rau cu iz de satisfactie pentru unii si motiv de suparare pentru altii.
Vreau sa ma mut intr-o casuta de lemn pe malul unui lac. Vreau sa am cateva straturi pe care sa cultiv cateva fire de fericire...cateva de sanatate si un fir de iubire. Vreau sa cultiv plante medicinale care sa distruga buba si sa vindece locul. Vreau un restitutio in integrum. Vreau un suflet ca in clipa in care m-am nascut. Vreau un suflet.

Culori complementare

2011-10-09T20:01:00.003+03:00

Mi-e frig. Te plimbi prin camera dintr-un colt in altul. Din tine iese un val de caldura. Un val puternic. Un val care transforma aerul din camera intr-un spectru cromatic. Peretii camerei sunt ca un cer pe care danseaza aurora boreala. Culorile, unele mai calde ca altele, intra una in alta, se resping, se lovesc, se mangaie, se topesc si ingheata.
Stau turceste pe canapea si te ating cu privirea. Eu sunt o culoare pala. Cred ca imi doresc o parte din caldura ta... o parte din culorile vietii tale. Intind mana usor spre valul de culoare din fata mea. Tresar. Culorile imi imbraca mana ca o manusa. Prin fiecare fir de par caldura imi patrunde in corp. Este linistitor. Alunec intr-o transcedenta aproape divina. Respir caldura in loc de oxigen. Caldura face sangele sa fiarba. Clocoteste si ajunge la inima. Inima se opreste pentru cateva secunde. Mi-e frica. Haul din sufletul meu e atat de adanc si de rece incat ingheata fiecare picatura de sange ce se apropie de el.
Ma privesti. Imi soptesti ceva si te intorci cu spatele zambind, asteptand sa iti raspund ca intotdeauna- cu voiosie, cu entuziasm. E liniste. Incerci sa imi fixezi privirea dar ochii mei sunt goi. Cauti stralucirea lor cu disperare. Ma cauti pe mine. Te cauti pe tine. Cu fata schimonosita de durere ma smuncesti, ma zgudui.
Stau atarnand deasupra haului din sufletul meu. Sunt obosita. Nici macar nu mai respir. Ma gandesc la valurile din viata noastra. Le aud ca intr-o scoica imensa. Se lovesc de peretii sufletului si ma trag in jos spre infinit. O forta imperceptibila ma ridica spre lumina. Atingerea ta ca un soc de curent electric imi pune iar inima in miscare.
Credeam ca ai plecat.

de toamna

2011-10-09T11:45:00.002+03:00

Cantec de sub dus. Toamna afara. Tristete in interior.
Cantecul de sub dus nu este al meu.
Toamna de afara este pe jumatate a mea.
Tristetea insa este toata a mea.
Sunt un amestec de bine si rau...un amestec de tristete si fericire.
Te port cu mine.
Trec insa clipe cand totul ar putea sa fie altfel. Ne refuzam placerea de a trai.
Te port cu mine si daca ma opresc pentru o secunda din a te purta in mine, imi dau seama de golul din interiorul meu.
Discutii despre sex in trei. Discutii despre numere prime din viata noastra.
Discutii despre imaginatia bogata a unui supererou.
Daca acum ar trebui sa schimb ceva...nu as schimba nimic.
Este ok asa...toamna, tristete, tu.
Ar putea sa fie insa altfel. intr-o alta dimensiune cu siguranta este altfel. intr-o dimensiune in care albul este negru, timpul este eternitate, sufletul este trup, dumnezeu este om...Da, in dimensiunea asta acum este toamna, tu si eu suntem un intreg, bine si rau sunt un intreg, alb si negru...Doar tu si eu

Toamna-n adidasi

2011-10-08T18:54:00.001+03:00

De dimineata incerc sa ma abtin sa scriu acest post. Am zis sa nu fiu rautacioasa tocmai intr-o zi de sambata. Aiurea..bineinteles ca nu mi-a iesit. Dupa cum stiti a venit frigul. Ieri purtam pantofi decupati si rochie din matase, azi...bocanci si geaca de piele..eu cel putin. Odata cu toamna, frunzele aramii cazute pe trotuar, oamenii zgribuliti din statiile de autobuz, au aparut si adidasii albi. Ce-i cu oamenii si adidasii albi? Ce-i cu oamenii si adidasii pana la urma?
Personal consider ca daca nu mai avem 12 ani trebuie sa intelegem ca incaltarile nu sunt concepute doar pentru a nu merge cu picioarele goale pe strada. Nu zic acum ca nu trebuie sa avem adidasi in garderoba. Fiecare dintre noi trebuie sa aiba o pereche de adidasi de alergat si o pereche de ghete de trecking. Adidasi de alergat pe care sa ii folosim la alergat, ghete de trekking pe care sa le folosim la urcat pe munte. Desigur, baschetbalistii trebuie sa aiba ghete de baschet, fotbalistii ghete de fotbal, tenismenii adidasi specifici etc. Nu la asta ma refer. Eu una asociez purtatul de adidasi pe strada cu urcatul pe munte in pantofi cu toc. Nu e ok. Nu e ok ca fata sa iti faci parul cu ondulatorul, sa-ti iei o geanta de lac sau piele si sa te incalti cu adidasi albi. De asemenea, nu e ok ca baiat sa iti pui sacou si papion si sa te incalti cu adidasi albi. E nefiresc. E inestetic. Stau cu Mr. Orange si ne uitam la un serial care ilustreaza perioada prohibitiei in Statele Unite. Nu vad pe nimeni in adidasi in serial. Adidasii din picioarele noastre urla din toti plamanii COMODITATE. In fata mea, o pereche de conversi facuti ferfenita reprezinta mult mai multa preocupare fata de sine, mai multa ingrijire a persoanei care ii poarta decat o pereche de adidasi noi lustruiti ca niste bomboane. Veti spune- cum ramane cu acele momente in care ne simtim mai sloppy, in care vrem sa fim mai junk sau in care vrem sa fim...pur si simplu comozi? Dragii mei, nu adidasii sunt solutia, sub nicio forma cei albi. Poti fi junk, asa cum am mai zis, cu o pereche de conversi, cu o pereche de bocanci si chiar o pereche de pantonfi daca ai idee cum sa-i porti. Poti fi, de asemenea, foarte comod cu o pereche de mocasini. Poti sa te imbraci sport si sa te incalti cu o pereche de pantofi sport. Ca la orice regula care se respecta exista, bineinteles, si exceptii. Exista adidasi care deroga de la regula nepurtarii lor prin oras. E vorba de acei adidasi care, datorita legacy-ului lor, extind sfera incaltarilor pe care le putem purta pe strada ( Air Force, Nike Dunk etc). Veti spune ca sunt pretentioasa, fitoasa. Poate ca asa este. Asta nu inseamna ca e normal ca indiferent daca afara sunt 40 de grade, indiferenta daca ninge sau ploua, daca porti trening, blugi, fusta sau sacou, daca mergi la picnic, la facultate, la plaja sau la restaurant sa te incalti cu adidasi. E urat. Nu as avea nicio problema cu cei care ii poarta daca imaginea unui cartier, a unui oras, a unei tari nu ar reflecta imaginea oamenilor de pe strada. Imi plac orasele dichisite cu oameni dichisiti. Nu imi place sa traiesc intr-un oras care reprezinta o reflexie a cuvantului indiferenta. Haideti, strambati din nas, spuneti-mi "n-ai decat sa te cari in alt oras". Eu pot doar sa citez un mare om..domn'le, parerea mea!

Pescuind in fantana

2011-10-07T00:29:00.004+03:00

Ies pe balcon sa fumez o tigara. E galagie. Trec masini si atarn agale de balustrada incercand sa-mi tin un oarecare echilibru. Doar ce am trecut pe langa Draga Mea, Alba si Dragostea Mea. Marea lor majoritate in franceza. Eu matol, mergand din Dorobanti in palmierii teraselor, fetele aranjate sculptand din ochi mercedesuri si bemvee.

Fumatul pe balcon e libertate pentru mine in fiecare seara. E o dovada ca am castigat. Imi pare rau pentru fetele astea care se urca in masini oprindu-se undeva in Berceni intr-un apartament semi-modest in care isi fac veacul impreuna cu doua-trei colege de facultate. Cheltuie banii "amicilor" pentru sucuri si basini la terase in centru. Consuma machiaj aiurea.

Trec pe langa, ajung acasa, ma abtin sa le scuip in cafea de pe balcon si ma culc. Inainte, ma uit pe tavan si ma umflu in pene. Tocmai am venit de unde se duc ele. Am baut si eu cafea si am fumat tigari insa dupa. Stau putin cat sa imi dau seama ca nu e un joc.

DA, asta e un post care se vrea arogant. Nu-i suficient sa vrei ceva. Tre' sa iti doresti si sa muncesti pentru asta. Succes tuturor!

Batalie

2011-10-05T18:27:00.003+03:00

" Uneori, e drept,
omul oboseşte aşteptând.
Şi n-aţi auzit, oare,
de situaţii în care,
când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat,
soseşte prea târziu?

E, poate,
o victorie pe care a dorit-o mult, dar,
obţinând-o prea târziu,
nu mai are ce face cu ea;
o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult.
Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe,
deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi,
ajuns la capăt,
să-ţi dai seama că asta a fost totul.
Bătălia.
A existat cândva un scop,
dar de atâta aşteptare scopul a murit...
Te resemnezi la nevoie cu singurătatea,
dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei."

(Octavian Paler)

Soferul boem de la metrou

2011-10-05T14:53:00.000+03:00

Dimineata, fete botite in metroul spre Pipera. In statia Aurel Vlaicu, 'nea soferul de metrou anunta: "Stimati calatori, trenul stationeaza un minut". Atunci mi-am dat seama.

Momentan, nu calatoresc nicaieri. Ma duc la serviciu. Cu metroul. Asta nu-i calatorie.

Asta e un sofer boem. Cum s-a exprimat el adanc. Cum s-a adresat el masei de calatori prin viata care in lungul lor periplu au fost surprinsi la 9.21 in metroul oprit in statie. Asta nu e mecanic sau conductor sau sofer sau ce-o fi el. Asta e un poet. Ba nu, e un fotograf care a prins o instantanee atunci in statie, in drumul nostru spre serviciu, in calatoria noastra prin viata.

Atentie se inchid usile! Urmeaza statia Pipera zice o voce inregistrata si eu ma trezesc buimac. In trei minute calatoria mea cu metroul ia sfarsit.

Iradiat

2011-10-03T05:25:00.004+03:00

Totul a inceput treptat. Eram intr-o seara in pat cu o amica. Se intamplasera lucruri si avea chef de vorba. Am lasat-o sa vorbeasca in speranta ca voi adormi rapid. Si atunci am simtit prima data. Incepusem sa transpir si simteam o durere usoara, acuta in dinti. Pe de o parte o auzeam pe ea, pe de alta auzeam in surdina muzica de la vecini. Cu diplomatie, am trimis-o acasa si mi-am bagat dopuri in urechi. Am reusit sa dorm destul de bine pentru restul noptii respective.

Eu stau langa o scoala. Dimineata am deschis larg geamul si zgomotul copiilor din curte ma facea din nou sa transpir. I-am ignorat gandindu-ma la un articol pe care-l citisem in ziar referitor la o batrana care a alergat niste elevi cu un cutit de plastic in curtea scolii. Ajuns la birou am observat ca ma deranja lumina monitorului mai mult ca de obicei. Imi obosea ochii si ma facea sa transpir. Simteam nevoia sa ies afara din zece in zece minute insa aveam o mica problema si cu soarele.

Vreo luna a durat ciudatenia, timp in care totul se aplifica. Ajunsesem sa imi vibreze maselele oriunde exista o retea wireless si simteam in crestetul capului orice instalatie electrica bagata in priza. Am dus-o asa o perioada cu toate aparatele din jurul meu scoase din priza. La birou faceam fata cu greu desi imi instalasem filtru pentru monitor si ochelari de protectie. Nu mai aveam rabdare sa ascult pe nimeni. Mi se parea ca orice zgomot imi creaza o stare de disconfort. Nu mai spun de tot ce era electric sau electronic. Lumina ma obosea din ce in ce mai tare si incercam prin orice mijloace sa evit orice sursa luminoasa.

Usor, usor am rezolvat toate problemele. Acum stau intr-o padure, in Fagaras. Mi-am construit o cabana din lemn, fara geamuri pentru a evita lumina. M-am adaptat ca un vampir si dorm ziua si ies seara, dupa apusul soarelui. Sunt 3 km pana la primul sat uitat de lume unde ma duc o data pe saptamana sa-mi fac provizii. Lemn in schimbul banilor si bani in schimbul alimentelor. Sunt complet rupt de tehnologie, electricitate si alte avantaje contemporane si mi-e bine. De cand m-am mutat aici starea mea nu s-a mai agravat. Tolerez bine lumina lumanarii si crepusculul seara-noapte, la fel de bine tolerez si pasarile care ciripesc.

Astept un doctor care a auzit despre maladia mea ciudata si vrea sa investigheze in speranta ca imi va gasi leacul. Pana atunci... traiesc.

Woody Allen, Bananas (1971) - Parking crucifixes scene

2011-10-02T17:59:00.001+03:00

Imaginati-va acest vis in Bucuresti, in centrul vechi, azi...nu e asa ca lipseste ceva?...Da asa este, lipseste bataia de la sfarsit.
Nu inteleg cum de in America anilor '70 nu au existat niste oameni atat de grozavi ca cei din bucurestiul vechi, fara ajutorul carora nu cred ca ne-am descurca sa ne parcam masinile azi.

O licoare inainte de culcare..

2011-10-01T03:18:00.004+03:00

Incep dupamiaza cu un pahar de cognac de ala bun.
Multa vreme nu am reusit sa inteleg ce gasesc oamenii atat de ispititor la un cognac. Ca era Hennessy, Courvoisier, Martell sau Kvint, XO sau VSOP, pentru mine era tot una. Alcool de la care nu ma doare capul, imi ia foc gatul si ma ametesc. Dupa ani de vodka, rom, absinth si alte cele, am revenit, acum un an, mai mult accidental la licoarea in culoarea toamnei.
Gustul imi era familiar. Pe masura ce discutia curgea si cognacul odata cu discutia, am inceput sa simt fiecare aroma. Fiecare strop de sudoare care a contribuit la fabricarea sa. Fiecare bobita de strugure care a stat la fermentat. Fiecare stejar din care s-a facut butoiul in care a imbatranit. Fiecare raza de soare si fiecare strop de ploaie ce au facut acel copac sa creasca. Sunetul drujbei care l-a taiat. Fiecare secunda scursa pana cand vinul s-a transformat in..spirit.
Senzatia traita atunci cand am redescoperit cognacul se aseamana cu acea senzatie pe care o ai atunci cand te opresti din mers pe un drum batut de mii de ori. Te opresti, te uiti in jur, analizand cel mai mic detaliu, si esti surprins. Cat de multe lucruri ascunde. Cat de frumos e totul. Cat de strain de tine e acest loc atat de cunoscut. Locul te cunoaste. Iti stie mirosul, sunetul respiratiei, fiecare urma a fiecarei incaltari din garderoba. Fiecare femeie ce ti-a mers la brat. Tu, in schimb, treci prin el atat de nepasator, atat de preocupat numai de tine, incat nici nu il observi. Ai traseul intiparit in minte si sufletul gol. Trecutul, prezentul si viitorul se unesc intru nimic. Traiesti doar ca sa nu mori. Viata ta e o iluzie. Esti un cadavru plimbator. Te stafidesti pe interior si te trezesti, cand ti-e lumea mai draga, doar cu un ecou al Omului care ai fost sau ai fi putut fi. E pustiu. Deschide ochii. Casca bine ochii. Uita de timp.
Aseara am baut cam mult. Alaltaseara la fel. Hai noroc!

Ghici ghicitoarea mea!

2011-09-30T18:31:00.001+03:00

face numai ce poate, cand poate, cat poate, cum poate, daca poate, vrea, dansul sau dansa, pana nu mai poate.

Friedrich Nietzsche - Asa Grait-A Zarathustra

2011-09-30T10:17:00.001+03:00

DESPRE IUBIREA DE APROAPELE

Voi vă-arătaţi prevenitori cu-aproapele şi-o spuneţi în cuvinte minunate. Dar eu vă zic: iubirea voastră de aproapele este iubirea rea pentru voi înşivă.
Fugind spre-aproapele, fugiţi din faţa voastră înşivă şi-aţi vrea să faceţi din aceasta o virtute; dar eu văd limpede ce se ascunde în altruismul vostru. Tu este mult mai vechi ca Eu; Tu e ţinut drept lucru sacru. Eu încă nu. De-aceea oamenii seîmbulzesc spre-aproapele.

Maimutele si iubirea

2011-09-30T05:06:00.002+03:00

Mi-ar placea sa va pot scrie despre iubire- dragele mele culori stiu si de ce. Nu pot. Habar nu avem ce e iubirea. De cele mai multe ori ni se pare ca o simtim si ne agatam de acea senzatie ca maimutele de liane. Din cand in cand lianele sunt putrede si maimuta cade. Asa si noi. Ne agatam de niste iluzii ale unor sentimente care exista doar pentru ca ne dorim noi sa existe. Cand nu ne mai dorim, PUF! si sentimentele. Mai e si cazul in care noi inca ne dorim dar nu isi mai doreste celalalt si BUF! maimuta da cu curul de pamant. O dor toate alea si are impresia ca nu se mai poate ridica... pana face maimutoiul cu mana din copac si, una doua, maimuta se ridica. Si uite asa maimuta sare de pe o liana pe alta, de la un maimutoi la altul pana cand, la un moment dat, daca e o maimuta suficient de matura emotional-bineinteles, se indragosteste. Da. Ce, credeati ca nu se poate? Iubeste, si iubeste cu toata inima si sufletul ei de maimuta. Daca ati fi pe aceiasi lungime de unda ca si mine, probabil v-ati intreba: daca totusi, in viata, se intampla- rar ce-i drept- sa iubim cu adevarat, atunci de ce nu stim ce e iubirea? de ce nu pot sa va scriu despre iubire? Pentru ca momentele alea, cele in care iubesti cu adevarat, sunt singurele momente in care a da o definitie iubirii e total lipsit de sens. Chiar daca am incerca- personal cred ca o prostie- sa rationalizam iubirea suntem prea dati peste cap, rasuciti pe toate partile, mototoliti sa putem transpune in cuvinte, in vorbe, simtamintele noastre. Cum ziceam, nu pot sa va scriu despre iubire. Atat spun.. iubiti, dar numai daca sunteti dispusi sa va rostogoliti ca bolovanul la vale si sa va loviti de tot ce va iese in cale. Daca puteti sa faceti fata vanatailor, julitulilor, bataturilor fara sa va vaitati apoi de durere. Daca puteti sa imbratisati durerea fara sa spulberati ce-a fost frumos. Daca nu puteti, ati scapat de o grija. Nu va ramane decat sa incercati sa va simtiti bine. Maimutele sunt in stare. Cred ca putem si noi.
E tarziu.

Gaini si autobuze

2011-09-29T02:35:00.003+03:00

Autobuzele sunt mizere. Pline de scuipat, ciorchini de struguri, urme de bocanci si chestii lipicoase. Mereu cand ma urc in unul ma simt cumva stingherita. Ca si cum as face parte dintr-un alt peisaj. Azi, in schimb, simt ca sunt una cu autobuzul. Stau tolanita pe unul din scaunele pe care nici nu vreau sa imi imaginez cine ar mai fi putut sta inaintea mea. Nu imi pasa. In casti imi urla maggot brain. Ma simt straina de mine, dezgolita. Sunt pe punctul de a renunta la lucruri in care am investit foarte mult suflet. Imi dau seama ca, in timp, am reununtat cu atata usurinta la atatea parti din mine. Le-am luat, bucata cu bucata, si le-am aruncat in drum drept hrana pentru cainii maidanezi. Am crezut ca asa o voi putea lua de la capat....acum simt cum ei sfasie cu pofta din aceste bucati. Ma doare. Desi desprinse de atata timp din mine, ele dor ca si cum si-ar fi pastrat terminatiile nervoase undeva adanc in sufletul meu.
Uneori, ca sa poti construi ceva, trebuie sa distrugi de tot ceea ce a fost construit inainte. Oare putem? Putem trece cu adevarat in nefiinta ceva ce a existat odata? Putem sterge orice urma, smulge fiecare nerv din radacina?
Tot timpul mi-au displacut gainile. Mi-au parut neterminate. Azi ma simt incompleta. Ma simt ca o gaina. Dar nu orice gaina. Una cu capul abia taiat, care se zbate si sare de colo colo improscand cu sange peste tot. Sufletul se scurge din mine picatura cu picatura si raman rece ca un sloi.
Mi-e frig... Trebuie sa cobor.

Cum ar fi fost daca?

2011-09-27T00:52:00.000+03:00

Stau pe intuneric intinsa in cada si scriu cate ceva. Miroase frumos.. a mosc alb poate.. Sau iasomie. Nu stiu. Dire Straits canta pe fundal. "Why worry?" zice melodia. Cu totii ne facem griji dar ma intreb de ce. Ce ne sperie atat de tare? Ne e frica de mizerie? De rezultat? De ce urmeaza sau de faptul ca nu va mai fi sa fie ceea ce a fost? De schimbare sau de plafonare? De oameni sau de singuratate? De celulita-poate? Ce e de fapt cu fiecare situatie de nimic care ne sperie, ne framanta, ne mangaie inima cu o perie din otel? De ce atatea griji? De ce atatea intrebari? Mi-e greu sa ma pun in pielea voastra asa ca voi ramane in pielea mea. Imi place aici. Ma simt confortabil. Probabil ca nu vreti sa stiti ce anume ma ingrijoreaza pe mine dar, sincer, nu ma intereseaza. Poate ca cineva, plictisit sa dea scroll down pe news feedul de la facebook, va avea rabdare sa citeasca aceste randuri de-a dreptul enervante si se va regasi. Pe cine mint? Va spun ce anume ma ingrijoreaza din pur egoism- ma simt mai bine atunci cand imi insir gandurile fara nicio noima. De fiecare data cand mi-am pus intrebarile de mai sus, de fiecare data cand am trecut cu bine, sau nu neaparat, peste o situatie de rahat am crezut ca grijile nu au niciun sens. Pana acum. Pana sa va scriu. In timp ce voi va plictiseati citindu-ma, acum un minut, mi-am dat seama ca ceea ce ma ingrijoreaza pe mine cu adevarat, de fiecare data cand sunt intr-o situatie mai mult sau mai putin delicata, e faptul ca as putea crea un precedent pentru intrebarea "cum ar fi fost daca?". Daca as fi facut altfel. Daca nu as fi spus aia, aia si cealalta. Daca as fi prins autobuzul. Daca nu mi-as fi ranit parintii. Daca nu as fi renuntat la persoana iubita si asa mai departe. Sunt norocoasa. Pana acum, uitandu-ma in spate, nu pot sa imi pun aceasta intrebare. Multi ar spune ca fiecare lucru, in viata, se intampla cu un motiv. Stim asta, multumim! Asa ca va intreb, cati dintre voi nu isi doresc ca lucrurile din viata voastra sa fi fost altfel? Cati dintre voi nu ati vrea sa nu fi facut ceva la un moment dat sau, din contra, sa fi facut ceva... sa nu fi stat ca niste plosnite spectatori la tot ceea ce se intampla in viata voastra, in viata altora si, pe cale de consecinta, sa fi trait? Am o rugaminte pentru toata lumea. Vreau sa va faceti griji. Vreau sa va fie frica. Vreau sa fiti inspaimantati. Dar nu de ceea ce se va intampla ci de ceea ce nu se va intampla. Ma gandesc ca doar asa am reusit sa traiesc pana acum fara sa imi para rau de ceva. Fara sa ma intreb...cum ar fi fost daca nu as fi scris acest post?

Plus unu

2011-09-26T14:34:00.000+03:00

Sunt noua
Nici macar nu stiu ce ar trebui sa insemne asta. Sunt aici ca sa va impui putin capul cu prostii. Mr Pink l-a avertizat pe Mr Orange in aceasta privinta dar stiti cum sunt culorile, se incapataneaza. Aproape la fel de tare ca oamenii. Sunt aici cu voi si ma gandesc in alta parte. Vorbim.

scris acum

2011-09-26T02:24:00.002+03:00

As putea sa povestesc aici tot. cum m-am nascut, cum am crescut, cum am iubit. Imi este dor de-o fabula. o lume ca a mea insa nu ar putea trai intr-un alt univers mai putn dramatic. eu nu exist in alt timp si spatiu. exist aici, acum, intr-un roman de kafka. Am insa momente in care imi doresc altceva. am momente cand imi doresc sa am un proces cinstit...sa pot sa plec apoi linistit spre castelul meu din America. sa scap de imaginile cu o viata perfecta care se naruie ca o constructie de bete de chibrit .Am plans secole intregi in noaptea ce-a mai trista din viata mea. mi-am plans pacatele intregului meu neam. au obtinut ierare cu totii in cartea mare a omenirii acum. M-am odihnit pe o banca de langa biserica. biserica goala....sacralitatea s-a dus sa doarma pesemne. Aveam in mine un gol marit de milioane de ori. un gol ca o gaura de vierme ...un gol de o densitate care ma mistuie si acum. am devorat in jurul meu sute de lumi de atunci. la inceput cu furie. apoi din inertie. Sunt muritor cu corpul si cu mintea...am fost nemuritor cu gandul...Daca as trai intr-o fabula...as prefera sa aflu si eu care este morala. Traiesc insa ca un ateu intr-o lume in care s-a demonstrat stiintific existenta lui Dumnezeu. traiesc insa in negare intr-o lume in care daca mai pun un nu in fata totul este perfect.

Trebuia sa nu fie trist...imi cer scuze!... am incercat sa fie altfel. a iesit asa. celulele din care sunt tesut eu sunt asa ca acest post...sunt asa ca povestea noastra...complexe, cu multe goluri ce nu se pot umple...cu multe celule vesele , celule ale fericirii inghitite in mod agresiv de celule ale tristetii...de celule ale fricii...de celule bolnave. sunt bolnav si evoluez spre o forma de viata care nu isi va atinge niciodata ...lungul nasului.

evolutia spre nimic

2011-09-13T21:36:00.004+03:00

Sunt momente in viata cand iti vezi arborele decizional atat de clar. Vezi totul pana la sfarsit. vezi fiecare secunda din viata ce va sa fie. vezi pamantul rotund care se invarte intr-un univers atat de mare incat singuratatea cosmica este atat de frecventa. vezi zilele ploioase.vezi zilele de canicula. Iti vezi copiii cum alearga prin casa. iti vezi temerile inecate in alcool poate. iti vezi bucuriile marunte. vezi tot ceea ce simti...si simti tot ceea ce vezi. in astfel de momente incepi sa visezi. incerci sa iti schimbi viata. in astfel de momente iti dai seama daca lucrurile se intampla asa cum vrei tu sau daca fatalitatea isi spune cuvantul si tu esti doar un detaliu marunt dintr-un angrenaj mai mare si mai puternic.
Eu sunt angrenajul. in jurul meu se invart mai multe gauri
negre ca niste mistere care se consuma in intuneric. lumina nu isi are sensul. Universul nu isi are sensul. Omenirea privita ca o intamplare. umanitatea privita ca un experiment.
mi se par toate atat de inutile acum. Miscarea de rotatie nu isi are rostul. neg cu inversunare refluxul. Imi reneg fiinta. imi uit simturile...imi sterg amintirile. evolutia omului spre vant presupune schimbarea omului in multe particule de praf. Treptat praful se transforma in vant...vantul in nimic. Te uit incet..si incet ma uit si pe mine. uit scanteia care a ars...si uit si cremenele care a aprins scanteia. uit tot...

insiruire de ganduri

2011-09-07T00:45:00.002+03:00

Urban... Merg pe strazile murdare din Bucuresti. Cabluri taiate imi ating crestetul. Imi reflect imaginea in geamul bine lustruit de la Intercontinental. Ma gandesc la vremuri apuse, ma gandesc la prezent, ma gandesc la secunda de mai tarziu. Evoluam ca specie, evoluez ca individ, dar sunt totusi trist. Acum ceva timp am afirmat ca mi-am atins maximul, ca biologic mai mult de atat nu pot. Cred ca acum ar trebui sa ma dezvolt spiritual. Sa ma dezvolt complex si intereant; ca un exemplu de urmat pentru cei ce vor sa vada in mine un exemplu...O prostituata ma intreaba daca nu vreau ceva...I spun ca sunt ok, imi plec privitea parca putin rusinat si merg mai departe.
Sunt in gandul tau acum, o insiruire de cuvinte,un zambet...eu. Faptura care si-ar vinde sufletul dracului in speranta ca va reusi cumva sa fie mai destept decat el si sa imi recapat fiinta intr-un moment de neatentie...asta sunt eu.
Vanzator de suflete...traficant de bauturi alcoolice, Dumnezeu...Daca Dumnezeu este de fapt Sisif...si trebuie sa faca zilnic aceeasi rutina? Nu as vrea sa fiu in locul lui acum...
Acum stau in pat si imi fumez pasiv tigarile, astept sa se faca lumina afara...mai am de asteptat 6 ore.
Asteapta cu mine!

fericirea

2011-08-30T00:30:00.002+03:00

Fiecare isi cauta fericirea. Uneori insa fericirea nu cauta pe nimeni. Din aceasta cauza oamenii de la metrou dimineata sunt tristi. Fiecare om insa cauta prin mormanele de sentimente urate fericirea. Fericirea insa nu cauta pe nimeni. De aceea cainii maidanezi isi pleaca privirea cand trec pe langa bucuresteni pe strada. Uneori fericirea e confundata cu placerea. Uneori fericirea e confundata cu prostia. Uneori fericirea nu exista. Suntem doar noi rascolind prin sentimente, prin simtiri. Franturi din zambetul tau insa puse cap la cap sunt franturi din fericirea pe care o cautam noi toti.
Fericirea insa nu cauta pe nimeni...
Hedonist cum sunt ma voi scufunda intr-un val de placere si voi iesi de acolo cu un zambet sincer. Sunt fericit...?!

despre facebook

2011-08-21T14:16:00.004+03:00

Mi-am reactivat contul de 3 zile, dupa o pauza de mai bine de 6 luni.
Prima concluzie...ce dracu e cu pozele tuturor ciudatilor la mine pe wall? Nu ii cunosc ... si nici nu vreau sa ii cunosc.
Parerea mea este ca facebook a inceput sa se strice atunci cand s-a transformat intr-un instrument de cautare in scopuri ...matrimoniale. Cum suna cuvantul asta! Dar pe cat de trivial suna pe atat exprima mai exact ceea ce vreau sa spun. Cauti o femeie? Facebook este un catalog...un fel de catalog Ikea. Afli de aici ce evenimente asteapta, ce muzica ii place, ca a dat like la nu stiu ce masina...si faci din toate astea un colaj...si gata te hotarasti sa ii dai like albumului ei "Ibiza"...
E posibil sa mi se spuna ...si ce-i cu asta? Nimic... e absolut ok. E cam superficial dar e ok.

Am pierdut jumatate de ora pe facebook...cred ca ma apuc sa (vroiam sa scriu citesc ceva...dar suna prea pretentios mai ales dupa postul asta...asa ca mai bine zic) masturbez.

Azi blogul a atins un minim

2011-08-18T10:33:00.003+03:00

Douazeci de vizualizari saptamana aceasta.
In curand o sa ajungem pe minus.
In rest o zi obisnuita ziua de azi. M-am trezit cu o durere de cap de la alcoolul baut aseara, m-am impiedicat de o sticla goala aruncata pe jos.
Ajuns la birou mi-am reactivat contul de facebook...dupa care intr-un entuziasm nebun, nestiind ce altceva sa fac am inchis browserul de internet...apoi l-am redeschis si am inceput sa scriu pe acest blog. Este 10:38 si pana la ora 6 cand se termina ziua de munca mai am mai mult de 25200 secunde.
Privesc biroul din fata mea si zambesc. Un zambet ciudat de om posedat. Sunt bolnav.
Vroiam sa imi dau demisia azi. Mai astept insa...
Oare dincolo de geamul din fata mea ce se ascunde?
Imi strang laptopul si plec spre centru. Voi reveni poate mai tarziu...Intre timp meditati la cat de perfect este un zgomot produs de un greiere ce se aseaza pe scaunul de la biroul meu si priveste peste umarul meu cum scriu ganduri care nu sunt ale mele in incercarea de a uita ceea ce trebuie sa uit...

Sunt orb

2011-08-04T14:01:00.004+03:00

Vezi clar.
Vezi clar ca nu imi pasa de lume.
Vezi clar ca nu imi pasa de lumea din jur si ca soarele meu se invarte doar pentru mine.
Vezi clar ca nu imi pasa de lumea din jur si ca soarele meu se invarte doar pentru noi intr-un univers compus din doua sfere mari de culori diferite si semitransparente.
Vezi clar...

Vad clar ca nu imi pasa de mine. Nu imi pasa de nimic. La dracu cu sferele care se sparg in baloane de sapun mici, La dracu cu caldura din metrou.
Vezi clar asa cum vad eu clar?

Sunt orb...

Eu scriu cand sunt ...eu

2011-07-21T11:44:00.002+03:00

Azi sunt din nou eu. Incruntat si cu vorbele abia iesind din gura. Eu cel mizantrop.
Am momente in care cred ca lumea este o gaura imensa ...o ruptura care include in ea si jumatatea stanga a corpului meu. Sunt un animal hedonist. Sunt insa un om...muritor ca toti oamenii. In fiecare zi simt cum se prabuseste cate un univers cum explodeaza cate o stea si cum eul meu intern trece printr-o succesiune de transformari. Reusesc cumva sa imi omor toate simturile intr-o incercare disperata de a supravietui, si supravietuiesc.

Merg cu capul plecat si ma gandesc la o groaza de lucruri. Merg cu capul plecat si ma gandesc la tine. Merg si gandesc. As vrea doar sa merg...sau doar sa gandesc.

Azi sunt din nou eu...incruntat, mizantrop, muritor, cu capul plecat, ganditor. Uneori am impresia ca eu cel real si eu cel din gandurile mele suntem doua entitati diferite.

Pentru generatia ante90

2011-07-14T14:36:00.003+03:00

Scanteie feat. Cedry2k & Scanteie - Ne-am pierdut nemurirea

Puteam sa plang si sa rad in aceeasi zi
C'un punct de sprijin pamantul il puteam urni
Aproape de tainele existentei mi'era firea
Crescand, mi'am pierdut nemurirea

Dar uitarea nu mi'a sters ochii ce m'au pandit
Felu'n care m'am descoperit
Fetele ce le plimbam cu acelasi metrou
Iubirea mea gasind atunci ecou
Vocea mamei ce rasuna printre betoane
Stringandu'ma la masa fara sa'mi fie foame
Inc'aud cum scartaia pe tabla creta
Inca ma vad cum calaream bicicleta
Ce'aveam azi puteam avea si maine
Covrigii sarati sau coltul de paine
Nestiind cum e sa te'nvarti in jurul cozii
Sa tragi la galere ca sa'ti hranesti plozii
Gustul copilariei pastreaza'l cat poti
Sustinut de cativa dar contestat de toti
Viata'ti va raspunde tarziu la intrebare
Si'o sa vrei sa fi copil cand vei fi mare

R : Voiam sa nu mai fiu copil,vroiam sa cresc
Voiam sa scap de centru',vroiam sa ma feresc
Voiam sa vad ce e in viata dar n'as fi vrut sa stiu
C'o sa'mi doresc pana la urma tot copil sa fiu

Sa nu mai fiu copil,voiam sa cresc voiam
Sa scap de certuri,voiam sa ma feresc voiam
Sa vad ce e in viata, da' n'as fi vrut sa stiu
C'o sa'mi doresc pana la urma tot copil sa fiu

Mi'amintesc c'am fost de mic indragostit de natura
Martor al asediului mediului otravit de cianura
Evident ca n'aveam inca o minte matura
Doar spirit infinit si talent pentru literatura
Miuta si bere in fata blocului
Scandaluri de natura sa te 'mprastie de la fata locului
Sirene de militie si salvare urland in noapte
Cozi interminabile la paine si lapte
Barbugii iesind din sectii
Puradei si coji de pepeni pan' intersectii
Crevetii expirand in alimentare care dezvoltau
Focare de infectii de toate genurile
Cam alea erau vremurile
In care a crescut ultima generatie de pusti maidanezi ca'n Copenhaga
Ultimii pusti plini de cicatrici
Crescuti de mici, mai putin de tatici
Mai mult de mingi de 16 si de 35
Intelegeai si tu progresu' daca'l vedeai pe Cedrea
Cum invata de la parinti, profesori si din pumni in fata
Desi ii zice progresu', aici n'a fost niciodata scurt procesu'
Da' stii cum e'n viata,totu'i pana prinzi practica
M'am sters de sange si de praf si'am schimbat tactica
Sunt perfect adaptat acum,doar ca practica tot ma lasa rece ca Antarctica

va rog sa imi dati "si"-ul inapoi!

2011-07-08T11:45:00.002+03:00

Ma gandeam noaptea trecuta ca daca as putea sa imi iau toate cuvintele rostite de mine pana acum inapoi, le-as lua pe toate.
As lua primul cuvant rostit, as lua al doilea cuvant rostit, as luat primul "Te iubesc!"...as lua soaptele, as lua pana si soaptele spuse in intuneric si neintelese, as lua tot si as trece peste pamant ca un vant care nu spune nimic, ca o adiere usoara de vara. As atinge fetele tuturor celor dragi si apoi m-as stinge intr-un desert de caldura poate pe umarul Ei gol.

Despre cum sa nu te dai de gol ca in general porti ochelarii pe cap...

2011-07-04T23:13:00.004+03:00

...singura data cand ii dai jos: la o cina pretentioasa. Acasa poti sa bei cum vrei.

Vreau sa ma refer strict la momentul in care trebuie sa bei vin si ai la dispozitie un pahar cu picior.

In situatia asta, paharul se tine de picior. Nu de fund, nu de pahar, de picior.

Nu tii paharul in palma sperand sa pari rasat si cizelat ca te faci de cacat. In palma se tine paharul de coniac, ca sa il tii cald pentru ca, asa cum stim, coniacul se bea incalzit. Paharul de vin se tine de picior.

Fiind o regula ceva mai cunoscuta decat cea cu ochelarii, vom intalni deci situatii in care paharul este tinut de picior si de catre cineva care poara ochelarii pe cap.

Despre cum se poarta si mai ales cum nu se poarta ochelarii de soare

2011-07-04T22:29:00.009+03:00

Oriunde as fi, orice as face, nu voi purta vreodata ochelarii de soare pe cap sau mai rau, la spate. Ba nu, mint. La spate i-as purta daca mi-ar creste ochi in ceafa.

Exista o categorie de oameni care ii poarta pe cap sau pe frunte insa nu li se poate reprosa nimic pentru ca asta e cea mai mica problema a lor. Ochelarii de pe cap se camufleaza discret intre brandurile uriase de pe haine si lanturile groase de aur. Dar restul? Observ dezamagit ca foarte putina lume "cu pretentii" stie sa poarte ochelarii de soare. Si mai dezamagit am fost ca nu prea exista surse de informare "corecte". Nici macar pe net.

Ochelarii de soare se poarta la ochi, cand e soare. Se mai poarta atunci cand e zapada si lumina puternica dar cu atentie. In rest nu se poarta. Nu la ceafa, nu pe cap, nu pe frunte. Atunci cand nu sunt folositi, ochelarii de soare se transporta. In toc, in mana, in geanta si combinatii ale acestora. Atunci cand se sta la masa se pot pune pe masa. Nu atarnati de tricou, nu agatati de buzunarele pantalonilor. Clamele de par folosesc pentru a prinde parul. Ochelarii nu.

Ochelarii de soare se folosesc pentru a proteja ochii de lumina puternica si radiatiile UV. Atat. Da, sunt cool dar atunci cand sunt folositi in scopul pentru care au fost conceputi. Da, actorii sunt cool cu ochelari de soare si vrem si noi sa le semanam. Asta se observa usor.

De ce nu observa nimeni si cand anume ii poarta?

Cineva o sa vina sa zica "Ii port cum am chef si cum imi place mie!" ceea ce e total ok, cu conditia sa-si asume riscul.

fara titlu

2011-06-25T09:42:00.003+03:00

Un bloc de caldura imi striveste spatele. Ma doare capul si ma trezesc buimac. O femeie dezbracata isi ascunde sanii in perna pe care o tine in brate. Imi zambeste... Nu o cunosc. Am visat ca alerg. De data asta alergam de placere. Imi iau niste pantaloni pe mine si incep sa numar cati bani mai am prin buzunare. Nu prea mai am. Ma asez pe un scaun din bucatarie si incep sa levitez. Imi place sa levitez. Imi place sa levitez mai mult decat sa ...decat sa ce??
Ma gandeam zilele astea ca in viata noastra intalnim tot felul de oameni...pe cei mai multi ii uitam dupa cateva ore. Sunt insa unele intalniri pe care nu le uiti. Si aici nu ma refer la intalnirea unui om de care sa te indragostesti iremediabil...un om pe care sa vrei sa il vezi tot timpul. Vorbesc de intalnirea cu acel om care iti ramane ascuns in sinapsele creierului si care iese la iveala cand nu te astepti. De exemplu odata eram in tren si in fata mea se aseaza un barbat mai in varsta si mi-a povestit de ce vaginul unei femei este periculos. Mi-a spus: "acolo este umezeala tot timpul...ce lucru bun pe lumea asta este asa umed....Asculta la mine asta e problema cea mai mare a femeilor...o au umeda" . Acum nu imi amintesc privirile oripilate ale femeilor din tren, nici daca eu am zis ceva...probabil ca nu am zis. De obicei nu pornesc si nici nu intretin discutii in tren cu necunoscuti. Cel mai.sigur mi-am indreptat privirea pe geam si nu l-am mai bagat in seama. Cu toate astea acum dupa aproape 7 ani creierul meu il scoate pe acest anonim de unde il ascunsese. Nu stiu daca intelegeti ce vreau sa zic. Ideea este ca am impresia ca in fiecare din noi exista o farama de mister...ceva ce nu putem controla in mod constient...si cumva aceste mici franturi ne definesc. Eu sunt construit din franturi vulgare, din franturi bolnavicioase, din franturi mizere peste care am incercat sa pun restul...unde restul este tot ceea ce eu cred ca sunt azi.
Levitand m-am apropiat din ce in ce mai mult de tavanul dormitorului meu. Acum ma pot privi pe mine si pe femeia de langa mine si din acest unghi. Ma asez incet in pat si ii soptesc " e timpul sa plec"

De la securitate la telefoane mobile si Facebook

2011-06-16T23:35:00.006+03:00

Inca exista securitate. Doar ca nu se mai scrie cu S mare. Sunt cativa ani de cand a disparut insitutia in sine si informatorii dar in loc, a aparut tehnologia. Astfel, sistemul e mult mai eficient si precis pentru ca noi suntem propriii nostri turnatori.

Bun. Telefoanele s-au ascultat de cand au aparut insa spuneau prea putin. Erau fixe si conversatiile off-topic probabil nu se purtau la ele. Au aparut apoi cele mobile. Ascultate si ele. Ba mai mult cei sceptici se gandeau ca ar putea da ceva informatii referitoare la locatie. Astazi avem smartphones. Cu buna stiinta activam optiunea de GPS constienti fiind ca oricum putem fi oricand localizati in orice zona in care exista semnal. Cea mai mare parte din populatie are telefon mobil deci daca cineva care are acces la informatii ar vrea sa afle, ar putea sti locatia exacta si traseul oricarui posesor de telefon mobil. E adevarat ca sunt si oameni, mai ales in mediul rural care nu au inca telefoane mobile insa in societatea moderna in care traim s-au introdus buletinele cu cip :)

Asadar telefonul mobil ne tradeaza locatia si informatiile schimbate prin intermediul acestuia. Pentru restul exista Facebook. Urcam singuri poze de-ale noastre si prietenilor nostri si acum semalul de pe radar are o infatisare. Oferim informatii despre ce ne place, ce nu ne place, bigrafie, cercurile largi si cercurile apropiate de prieteni, evenimente la care vom fi prezenti in viitor etc. N-are sens sa mai continui.

Despre e-mailuri nu mai discut, aceeasi poveste. Aparent, raman confidentiale doar discutiile fata in fata. Totusi, sa ne gandim la Google Earth. O aplicatie gratuita, la indemana oricui prin intermediul careia putem vedea din satelit imagini pana la detaliul unei persoane. Mi-e greu sa cred ca armata si alte organizatii nu au depasit de zece ori nivelul asta.

Asadar nu ne ramane decat sa zambim larg si sa ne bucuram de tehnologie. Fericiti cei ce n-au nimic de ascuns. Cat despre cei care au ceva de ascuns, probabil ei n-au nici pagina Facebook, nici abonament la Orange pe numele lor si nici blog :)

P.S. Am uitat de Google care logheaza toate cautarile. Suntem dezbracati in fata unui observator astronomic :))

de ce filmele ar trebui sa aiba Happy end

2011-06-11T14:38:00.001+03:00

Cu cat un film e mai trist si mai departe de clasicul "happy-end" cu atat e mai aproape de a fi considerat "de arta".

Am vazut ieri "Melancholia" de Lars Von Trier. Asta mi-a starnit revolta importiva "sad-end"-urilor. Nu va faceti grij ca v-am sticat placerea de a vedea filmul si de a descoperi cum se termina, pt ca va spune Lars inca de la inceput cum se termina. TRIST, DEPRIMANT, SCARY.

Filmul, bun de altfel, mai ales daca studiezi cinematografia si esti fan european movies. Adica are de toate, personaje care evolueaza/involueaza, dramatism, imagine beton, sunet super creepy, cam tot tacamul sa faca un film bun. Insa cand iesi din sala (daca rezisti pana la sfarsit) esti mega trist, deprimat. Te uiti in sanga si dreapta si vezi cum unii oameni, super tristi in viata de zi cu zi, sunt happy acum, pt ca au vazut ca se poate si mai rau.

Ehh, eu nu eram happy, eu sunt happy zi de zi si incerc sa ma bucur de fiecare zi cu soare si sa ma enervez cand ploua. Nu vreau sa ma duc la cinema cu scopul de a ma relaxa si de fapt sa vad un film mega deprimant, plin de oameni disfunctionali, care pe deasupra sunt si pusi in fata unui dezastru fata de care nu au cum sa se apere, ci doar sa se resemneze, melancolic ;).

Vreau sa merg la film si sa ies pozitiv incarcat, amuzat, relaxat cu chef de viata. Vreau happy-end, vreau sa vad ca unii reusesc imposibilul, ca ajung la un final vesel, dar dupa o serie de twists&turns chiar daca finalul e previzibil.

De aia imi place Tarantino. pt ca desi finalul e previzibil, nu e niciodata asa, insa mereu baietzii buni castiga. Sau cei norocosi macar. Sau macar unii.

Maine ma duc la PANDA 2. sper sa nu pateasca nimic ursu ala.
Vizionare placuta

http://www.youtube.com/watch?v=-JBWRG2qkqo

Raspunsul la intrebarea mea - sau asteptand sfarsitul apocaliptic

2011-06-11T00:35:00.006+03:00

Cumva in spatiul dintre mine si restul universului s-a strecurat o unda care vibreaza. Pot spune ca nu imi place ziua de azi. Pot spune cu certitudine ca m-am trezit de dimineata si am zis "e placut afara". In alte conditii as fi zambit poate. In drumul spre biroul meu sferic trec pe langa necunoscuti care imi soptesc sa nu ma uit la ei...."Nu te uita!" Azi este prima zi din lungul sir al zilelor cand eu sunt altfel.
Trebuie sa te obisnuiesti cu mine asa.
Daca detest un cuvant...ei bine acela este "trebuie". Dar nu eu am facut regulile, eu nici macar nu vreau sa le respect...TU insa trebuie sa le respecti.
Societatea din jur trebuie sa respecte regulile. Ar fi un haos daca toata lumea ar face orice, altceva decat ceea ce trebuie.
Azi trebuia sa imi iau hainele de la curatatorie...nu le-am luat.
Azi trebuia sa nu simt nimic pentru fata care plangea in cabina de proba ...
Azi trebuia sa ascult cum societatea sopteste in spatele meu cine stie ce idiotenie...Ieri trebuia sa credem ca Pamantul e plat. Peste o suta de ani va trebui sa credem ca tot ceea ce zic eu aici este Litera...este cuvantul dupa care trebuie sa ne ghidam.
Evanghelia dupa Mr. Orange - ar avea 3 capitole.
Geneza - mai intai toata lumea (nu) trebuia sa faca ceva.
Noua Litera - (nu) trebuie sa fim condusi de o bunatate nemarginita in relatiile cu ceilalti.
Apocalipsa - cu happy ending. fara ingeri care pedepsesc, fara judecata de apoi fara balauri cu sapte capete.

Imi ridic privirea spre norul de deasupra capului meu si merg cu narile deschise prin praful din aer. Ajung acasa si stiu ca s-a terminat ....s-a terminat fara ca macar sa inceapa ceva... Ma simt golit de fiinta si inutil. Stau ghemuit in pat si ascult cum picura din cand in cand afara. Universul ma testeaza...imi trimite tot felul de femei dezbracate prin fereastra larg deschisa de la camera mea. Toate sunt dezbracate si trec prin fata mea intr-un ritual din ce in ce mai ciudat. Una din ele s-a asezat langa mine in pat si in timp ce ma tine in brate geme ca si cum ar avea orgasm. Se preface...Eu ma prefac atat de bine ca imi place si inchid ochii. Picaturile de afara se aud din ce in ce mai greu...
Ma intorc spre femeia dezbracata de langa mine si ii soptesc ceva la ureche. Incepe sa rada isteric ...Mai intai femeia din pat rade isteric. Apoi toate celelalte asezate intr-un sir ciudat in fata patului meu rad isteric. Rasul acesta le transforma in niste fiinte vulgare, cu pielea dezgolita, cu pubisul dezvelit si cu formele lor diforme parca sfidand gravitatia.
Ma trezesc spunand cu glas tare: TREBUIE sa plec!

amnezia...

2011-06-09T17:40:00.004+03:00

Uneori epuizat de tot ce se intampla in jurul meu ma opresc si imi doresc altceva.
Acum de exemplu imi doresc sa uit. Daca as putea sa uit ... cred ca pentru o perioada totul s-ar rezolva. Sa ma trezesc imun si lipsit de orice amintire legata de mine cel de ieri.

Zgomot de fond...
Ascult in liniste discutii idioate...Ma gandesc la tine. Sper sa se termine cat mai repede.
Sper sa pot merge prin ploaie din nou fara sa imi pese ca ma ud. Sper sa ...de fapt la naiba cu tot ce sper eu. In acest moment la dracu cu tot!

Uneori epuizat de tot ce se intampla in jurul meu alerg ca un apucat in orice directie.
Daca as putea sa uit...

Cipru vazut in oglinda...sau cum e sa conduci on the left side?

2011-06-04T03:46:00.015+03:00

Acum sunt in Larnaca, in aeroport, astept avionul spre Bucuresti.
Avem de asteptat ceva, avand in vedere ca avionul decoleaza abia la 10:00 dimineata.
In urma cu 15 minute parcam masina inchiriata in parcarea "corecta" (cea pentru masini inchiriate)
In urma cu 30 minute tot cu parcatul masinii in parcarea "corecta" ma ocupam. Doar ca de data asta incercam sa o scot din parcarea "gresita" in care o pusesem anterior. Pe scurt: am parcat masina in parcarea publica, fara sa stiu ca exista un parking area special pentru masinile inchiriate si apoi cardul magnetic nu mai mergea, aflandu-ma in imposibilitatea de a scoate blestemata de masina din parcarea...in fine, nu mai conteaza
In urma cu 2 ore eram in Limassol - oras port cu o plaja mica si o singura strada centrala. In incercarea de a gasi ceva de facut in seara asta...nu am gasit nimic de facut asa ca am plecat spre aeroport.
In urma cu 4 ore eram in Larnaca mancam un hotdog prost facut si in timp ce mancam am zis..."hai sa mergem in Limassol, mai pierdem timpul pana ttebuie sa plecam la aeroport!".
In urma cu 12 ore eram pe plaja in Larnaca - oras port si el, cu o plaja mai mica decat cea din Limassol.
In urma cu 20 de ore ne cautam cazare in Larnaca...cautam cazare pentru o noapte...asa ca ne-a fost imposibil sa gasim ceva la un pret acceptabil. Am decis sa pierdem noaptea prin oras/pe plaja/oriunde.
In urma cu o 30 de ore dormeam intr-o camera de hotel in Troodos -localitate aflata la o altitudine de 1800m si situata in centrul insulei.
In urma cu doua zile si cateva ore in cautarea cascadei Myllomeris. Dupa 4 ore de mers pe jos prin padure ne-am dat seama ca puteam ajunge la cascada si cu masina...totusi traseul prin padure a meritat oboseala.
In urma cu trei zile - in drum spre camera de hotel din Troodos. Ne intoarcem de la plaja. Avantajul in Cipru este ca de la munte pana la mare faci mai putin de o ora.
In urma cu 4 zile plecam din Pafos - oras port cu o plaja aproape inexistenta. Este plin de hoteluri aici, dar si de batrani bogati cazati aici sa isi intinda pielea zbarcita in soarele nemilos.
Apa este insa foarte curata, si o baie este tot ce imi doresc in momentul asta.
In urma cu 5 zile - ora 00:05 avionul Bucuresti-Larnaca aterizeaza in Larnaca. Inchiriem o masina, si prima reactie este..."e cam aiurea cu volanul pe dreapta!". Ce am aflat eu mai tarziu e ca e aiurea si sa mergi pe partea stanga a drumului, e aiurea sa iei curbele in orice directie...si creierul se chinuie sa lege alte sinapse cand pe "contrasens" vin masini.
In urma cu 5 zile si mai multe ore avionul pleaca din bucuresti cu o intarziere de 4 ore.

In urma cu 4 ani - in fata televizorului. Impreuna cu Mr. Blonde ne uitam la Seinfeld...episodul cu nunta in India.

blogul s-a stricat? sau nu mai avem noi chef de el?

2011-05-23T23:28:00.002+03:00

Astept raspunsurile...

somnul ...in pantecele improvizat

2011-05-12T21:47:00.000+03:00

fiecare trezire din somn este ca si cum m-as naste din nou. Ies cu greu din vaginul improvizat in forma de pat, deschid ochii si incerc sa inmagazinez cat mai multa informatie despre ce e in jurul meu. Tip cuvinte dintr-o limba straveche...inca nu stiu sa vorbesc limba bastinasilor. Ma doare capul si pielea de la presiunea aerului. Imi este frig...si incerc sa imi amintesc ce dracu am facut cu o seara inainte...

...

2011-05-12T17:35:00.000+03:00

gandul din gandul meu...

2011-05-06T16:03:00.002+03:00

in curs de conectatre...
Viata asta e ciudata. E ciudata, dar si frumoasa. Vegetatia de afara imi aminteste de un film de-al lui Tarkovski. Umezeala de afara imi aminteste de un film de-al lui Tarkovski.
E ciudat sentimentul de neliniste pe care il am. Anxietate amestecata cu dorinta de mai bine...Anxietate amestecata cu dorinta de a evada din rutina asta de doi bani.
Azi de dimineata in drum spre metrou am vazut un clovn. Trecea cu picioarele lui inalte peste santierul in lucru de pe soseaua Tunari.
Anxietatea pe care o simt are legatura cu vremea de afara oare? Nu cred...anxietatea este strict legata de evolutia mea ca om. Este strict legata de diferenta intre ceea ce imi doresc si ceea ce se intampla. Este normal sa fie asa. Eu oricum sunt un demon care traieste intr-o alta lume, in lumea subconstientului meu. Cand ajung la suprafata si iau cate o gura de realitate observ diferenta intre ceea ce sunt eu acolo...si ceea ce sunt eu aici.
Connectig...

Peste cateva clipe sunt prins in biroul meu ca intr-o capcana. Imi este cald si nu gasesc nici o sursa de aer proaspat. Imi amintesc de mancarea de la cantina si mi se face scarba. Imi amintesc de interactiunea mea cu cei din jur si mi se face teama. Imi amintesc de un desen pe care l-am vazut cand eram mic, imi amintesc doar bucati din el. si imi este teama. Am mai avut un cosmar aseara, este al 3-lea in viata asta.
M-am trezit transpirat si imi era frig. Am zambit apoi. Am zambit apoi pana dimineata cand am iesit din nou in aerul rece si umed. Ploua incet...Am zambit cainelui vagabond pe langa care am trecut.

Connectig....
Asa studiez eu mediul care ma inconjoara. Asa trimit eu sonde spre picaturile de apa de pe iarba verde din gradina din fata blocului. Sondele se intorc apoi cu o multitudine de informatii. E posibil insa ca ceea ce primesc inapoi sa fie eronat...natura sa ma testeze si ea pe mine. Schimb de informatii intre mine, cel care calc pe asfaltul umed si el praful transformat in noroi.

Connectig...no data network
Am iesit..